Cine castiga din afacerea cauciucurilor de iarna obligatorii? Cifrele unui superbusiness!
Ministerul Transporturilor a decis acum o saptamana ca echiparea tuturor autoturismelor cu cauciucuri de iarna sa fie obligatorie incepand de anul acesta pentru ca, dupa doar cateva zile, sa anunte ca, de fapt, obligatia intra in vigoare abia de la 1 noiembrie 2011. Ziarul Gandul prezinta "povestea" cauciucurilor de iarna, incepand cu momentul in care Ancai Boagiu, ministrul Transporturilor, i-a venit ideea, continuand cu ce s-a intamplat saptamana trecuta cu vanzarile de cauciucuri si incheind cu motivele pentru care aceasta obligatie nu avea cum sa fie aplicata incepand de acum.
"Acum o luna, in timp ce veneam din Poiana Brasov inspre Bucuresti, au inceput sa cada cativa fulgi de zapada. Brusc, au inceput ciocnirile intre masini. M-am enervat, i-am sunat pe cei de la Compania de Drumuri si i-am luat la intrebari. Le-am zis ca ii dau afara daca nu iau masuri urgente. Ei mi-au spus ca nu e vina lor, pentru ca toata lumea are cauciucuri de vara. Asa mi-a venit ideea", a declarat Anca Boagiu, cu putin timp inainte sa anunte ca s-a razgandit si ca obligativitatea nu se aplica decat de anul viitor.
In saptamana dintre anuntarea masurii ca obligatorie incepand de anul acesta si joia trecuta, cand ministrul a anuntat ca e in vigoare abia de anul viitor, atat magazinele de specialitate, cat si service-urile au fost luate cu asalt.
"La nivelul service-urilor, activitatea de montare a cauciucurilor de iarna a crescut cu 20-25% in medie. Mi-am cumparat si eu, ocazie cu care am descoperit ca, din cauza anuntului, anvelopele s-au scumpit cu 15-20%. Cand le-am comandat, inainte de anunt, erau 500 de lei fiecare. Cand le-am primit, erau deja 595 de lei", a declarat Cristian Muntean, director in cadrul ASSAI, asociatie care reprezinta interesele a peste 400 de service-uri auto independente.
Citeste continuarea in Gandul
Mai multe despre:
#cauciucuri de iarna#Anca Boagiu#echipare masina pentru iarna#Ministerul Transporturilor si Infrastructurii
Pe acelasi subiect: