Blue Air zboară zilnic spre Londra, din 1 decembrie. Prețurile biletelor pornesc de la 30 euro/segment
Londra
Blue Air adaugă, din 1 decembrie, încă două zboruri pe ruta Bucureşti Otopeni - Londra Heathrow, ajungând astfel la șapte curse săptămânale, pentru a satisface cererea în creştere, a anunţat marţi compania.
Potrivit unui comunicat al operatorului, preţurile biletelor încep de la 29,99 euro/segment, cu taxe incluse.
"Începând cu 1 decembrie 2020, Blue Air va opera zboruri zilnice pe ruta Bucureşti Otopeni - Londra Heathrow. Blue Air planificase iniţial să opereze 5 servicii săptămânale, totuşi, pentru a răspunde interesului ridicat exprimat de pasageri, compania a decis suplimentarea frecvenţei, adăugând zboruri noi în zilele de miercuri şi sâmbătă pe toată durata programului de iarnă 20/21", se menţionează în comunicat.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business ULC - Ultra Low Cost centrat pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.
Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.
Pe acelasi subiect: