Alitalia si-ar putea infiinta propria divizie low-cost sau ar putea vinde operatiunile pe distante scurte catre Ryanair si Easyjet
Alitalia
Publicatia italiana Il Sole 24 Ore a anuntat ca seful Alitalia, Cramer Ball, a elaborat doua potentiale strategii, inclusiv vanzarea operatiunilor pe distante scurte, printre posibilii cumparatori fiind operatorii aerieni low-cost Ryanair si Easyjet.
O alta optiune pentru Alitalia ar putea fi infiintarea propriei divizii low-cost, se arata in Il Sole 24 Ore, preluata de Agerpres.
Publicatia a anuntat ca Ball s-a intalnit luna trecuta cu seful Ryanair, Michael O'Leary, care a fost de acord sa transporte pasagerii Alitalia pentru zborurile pe distante scurte si medii la pretul de 40 de euro per pasager. Reprezentantii Ryanair au refuzat sa comenteze informatia.
Etihad Airways, operatorul aerian din Golful Persic, care detine 49% din Alitalia, a investit din 2014 in compania italiana, ca parte a planului de salvare de 1,76 miliarde de euro. Etihad a promis ca anul acesta Alitalia va redeveni profitabila.
Miercuri, Cramer Ball s-a intalnit cu investitorii italieni care detin 51% din Alitalia pentru a le prezenta masurile de reducere a costurilor adoptate pana acum. El a refuzat sa comenteze informatia din publicatia italiana.
Compania aeriana irlandeza Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, a devansat compania germana Lufthansa din pozitia de cea mai mare companie aeriana europeana in functie de numarul de pasageri transportati, a anuntat recent compania.
Cei 109,7 milioane de pasageri transportati anul trecut de Lufthansa au fost devansati de cei 117 milioane de pasageri pe care Ryanair a anuntat ca i-a transportat in 2016, in crestere cu 15% comparativ cu 2015.
Majoritatea companiilor aeriene low-cost au inregistrat o crestere puternica a numarului de pasageri transportati in 2016, Norwegian Air Shuttle raportand o crestere de 14% pana la 29 milioane de pasageri, Wizz Air o crestere de 19% pana la 22,7 milioane de pasageri iar EasyJet o crestere de 6,6% pana la 74,5 milioane.
Ryanair opereaza 21 de rute de pe aeroporturile din Romania, respectiv Timisoara, Bucuresti si Craiova.
Pe acelasi subiect: