Air France le recomanda "clientilor care au rezervat un zbor intre 15 si 22 septembrie sa-si amane calatoria, sa-si schimbe biletul fara alte costuri suplimentare" sau "sa ceara rambursarea" acestuia.
"Ca urmare a confirmarii actiunii de greva intreprinsa de aproximativ 60% dintre pilotii francezi in perioada 15 - 22 Septembrie 2014, Air France Romania a luat masuri exceptionale la nivel local pentru a diminua disconfortul creat pasagerilor. Astfel, incepand de saptamana trecuta toti pasagerii cu zboruri in perioada 15 - 22 Septembrie 2014 au fost informati despre eventualitatea acestei greve si au primit informatii despre cum isi pot modifica data de zbor pentru a fi cat mai putin afectati de aceasta situatie", a anuntat printr-un comunicat Air France Romania.
Pentru a evita orice intarzieri pe aeroport sau situatii neplacute, Air France sfatuieste pasagerii, ca in perioada mentionata, fie sa isi amane calatoria, fie sa isi schimbe biletul gratuit.
Totodata, call center-ul Air France Romania, deschis in mod normal de luni pana vineri intre orele 09:00 - 17:00, si-a extins activitatea si in ziua de duminica, 14 Septembrie, intre orele 09:00 - 17:00.
"
Toti pasagerii cu zboruri in perioada 15 - 22 Septembrie sunt rugati fie sa contacteze call center-ul Air France, la numarul de telefon 021 206 92 00 pentru a primi informatii despre zborul lor fie sa acceseze rezervarea lor prin website-ul companiei, www.airfrance.ro", precizeaza compania.
Opunandu-se proiectului de dezvoltare a filialei sale low cost, Transavia, SNPL (majoritar) a facut apel la greva in perioada 15-22 septembrie, Spaf, al doilea sindicat ca marime, si Alter (nereprezentativ) pana pe 18.
Aproximativ 20 de persoane asteptau in liniste luni dimineata la un ghiseu al Air France de pe aeroportul din Paris pentru a schimba biletele.
"M-am saturat de nivelul ridicat al grevei in Franta, intotdeauna este o problema cand te intorci in aceasta tara", a declarat un pasager, Jean-Marc Ragot pe aeroportul Roissy, in timp ce zborul sau de legatura catre Lyon (sud-est), unde locuieste, a fost anulat.
Unei alte pasagere, Zoé Decally care pleaca in vacanta la Tirana, i s-a propus deja o solutie. "Mi-au schimbat zborul de legatura, voi ajunge cu doar o ora intarziere. Nu este moarte de om".
Sindicatul SNPL se arata ingrijorat in legatura cu proiectul privind dezvoltarea unei filiale low-cost a grupului care ar putea antrena "externalizarea unor locuri de munca" si un "dumping social".
O greva de o saptamana ar fi cea mai importanta organizata din 1998 de catre pilotii Air France. CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, care cifreaza de la "10 pana la 15 milioane" de euro pe zi costul acestei greve, a declarat sambata ca discutiile cu sindicatele vor continua in vederea gasirii unei solutii in acest conflict.
Cele trei sindicate, care se opun conditiilor de dezvoltare a companiei low-cost a grupului, Transavia, au intrat de mai multe saptamani in conflict cu conducerea. Sindicatele s-au aratat pesimiste, sambata, in legatura cu posibilitatea unei iesiri din criza.
"Negocierile s-au incheiat si au esuat", "nu suntem intru totul de acord", a declarat duminica seara pentru AFP Jean-Louis Barber, de la SNPL. Cu toate acestea, el a precizat ca discutiile vor fi reluate luni dimineata.
In acest context, compania low-cost EasyJet a pus in vanzare 1.000 de bilete suplimentare pentru curse cu plecare de la Paris.