Robor la 4% - veste buna pentru debitorii in lei

Dobanzile Robor cu scadenta la 3 si 6 luni – indicatorii pietei monetare folositi ca reper de pret in contractele de credit in lei – au scazut cu circa o jumatate de punct procentual saptamana aceasta, la 4,01%, respectiv la 4,33%, ca reactie la decizia surprinzatoare a BNR de a taia dobanda-cheie la un minim de 4,5% pe an, scrie Ziarul Financiar. Scaderea fata de inceputul anului a ajuns la doua puncte procentuale, ceea ce inseamna o rata lunara mai mica cu 250 de lei la un credit ipotecar de 180.000 de lei, contractat pe 30 de ani. Aceasta scadere ar trebui sa se reflecte insa abia in lunile urmatoare, pe masura ce bancile vor ajusta si in contractele de credit nivelul indicatorilor utilizati ca baza de calcul pentru costul imprumuturilor. Exista si voci care spun ca bancherii nu sunt interesati sa ieftineasca creditele pe fondul apetitului redus pentru creditare si ca vor incerca mai degraba sa scada dobanzile la depozite pentru a-si ingrosa marjele de castig.

Liber la Prima Casa in lei! Puteti deja sa depuneti dosare

Este oficial. Prima Casa are din nou plafon de garantii. De data aceasta doar pentru credite in lei. Asadar, daca aveti strans un avans modest, de sub 15%, si credeti ca va incadrati la rate cu 30%-35% mai mari decat anterior pe varianta in euro, puteti deja merge la bancile participante la Prima Casa si deschide un dosar de credit ipotecar, scrie www.capital.ro. "Speram ca azi vom avea aprobarea Ministerului de Finante pentru cote de garantii pe fiecare banca participanta in programul Prima Casa. Imediat ce primim aprobarea, ne vom misca rapid sa incarcam garantiile in sistem si probabil de luni noile plafoane vor fi efectiv functionale, astfel incat sa putem primi dosare de la ele pentru finantari in lei", a declarat pentru Capital Irina Constantinescu, director la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Potrivit acesteia, hotararea de guvern prin care plafonul la Prima Casa a fost suplimentat cu 1 miliard lei, din care 300 milioane lei doar pentru finantarea locuintelor ANL, a fost publicata in Monitorul Oficial miercuri seara.

Comoara de zeci de miliarde de euro ingropata in pamant. Avem lignit pentru inca 60 de ani

Rezervele geologice de lignit disponibile la Compania Lignitului Oltenia, integrata in Complexul Energetic Oltenia, sunt estimate la circa 20 de miliarde de tone ceea ce, considerand un pret actual al tonei de circa 20 de euro, ar insemna rezervele totale evaluate la circa 400 de miliarde de euro. In realitate, insa, exploatabila ar fi maxim o treime din cantitatea amintita, dupa cum precizeaza Ion Petroniu, director de Dezvoltare la CEO. Ceea ce plaseaza zacamantul din Oltenia la o valoare de circa 130 de miliarde de euro. Aceasta este, insa, o apreciere bazata pe preturile actuale ale lignitului. Este foarte greu de estimat cu cat se va modifica pretul carbunelui in urmatorii ani ori decenii, noteaza www.economica.net.

Cum s-au imbogatit doi romani in Spania din banii capsunarilor

Firma a doi romani, Birsan y Barsan Hermanos S.L, transporta de 14 ani pachete pe relatia Spania-Romania-Spania. Coletele ajung la destinatia finala in trei zile. In plus, fabrica Barsan Pan, din Alcala de Henares, produce paine si mezeluri dupa retete traditionale romanesti pentru cei care lucreaza langa Madrid. Romanii stabiliti in Spania sau rudele lor din Romania au posibilitatea de a trimite si de a primi saptamanal pachete, valori, plicuri cu acte, scrisori si alte obiecte pe traseul Romania-Spania si retur. Transportul se realizeaza cu mijloace de transport proprii. Costul transportului unui pachet de pana la 20 de kilograme este de doi euro/kg, urmand sa scada daca pachetul este mai mare. Fabrica Barsan Pan de langa Madrid produce dupa retete romanesti paine, salamuri, parizer, care se comercializeaza in cele doua magazine din oras, potrivit Business Magazin.

Inca un olimpic roman alege calea strainatatii: Nu mi-ar placea sa pierd timpul aici

Denis Turcu (18 ani) este un elev pasionat de fizica si astronomie, cu un are palmares incarcat de recunoasteri la competitii nationale si internationale in aceste domenii. El este unul dintre tinerii cu care Romania se mandreste, insa nu face mare lucru sa il tina in tara, iar Denis vrea sa plece sa studieze in strainatate si ii surade ideea de a face cariera tot acolo, scrie www.wall-street.ro. Denis Turcu este din Braila si studiaza la Liceul International de Informatica din Bucuresti, unde din septembrie va fi in clasa a 12-a. Incepand din acest an, Denis a participat la competitii internationale si a obtinut deja medalie de argint la concursul "Romanian Masters of Physics", medalie de argint la Olimpiada Internationala de Fizica si medalia de aur la olimpiada Internationala de Astronomie si Astrofizica.

Bitcoinul, recunoscut oficial ca moneda adevarata

Bitcoinul a starnit o serie de controverse inca de la aparitia sa, multi refuzand sa priveasca moneda virtuala drept un mijloc monetar real. Potrivit NBC News, un judecator a pus deocamdata capat acestei dispute, printr-un verdict care nu lasa loc de indoiala: Bitcoin reprezinta bani adevarati. Texanul Trendon Shavers a fost acuzat de catre Comisia de Securitate si Schimb a SUA ca a comis o frauda asemanatoare schemei Ponzi, cu ajutorul monedei virtuale. Barbatul a incercat sa aduca argumentul ca Bitcoin nu este in realitate o moneda, asa ca nu poate fi acuzat. Judecatorul care s-a ocupat de caz a decis insa contrariul. Acesta a caracterizat moneda ca fiind mai apropiata, ca definitie, de un metal pretios sau alta resursa de valoare, decat de un dolar sau alta valuta. Jon Matonis, directorul Fundatiei Bitcoin, spune ca aceasta decizie este un pas important si logic.

Americanii incep sa-si revina dupa criza. Casele de milioane de dolari, din nou la mare cautare

Discutiile despre piata imobiliara au revenit in atentia americanilor, informeaza Bloomberg. Contextul este insa acum unul usor diferit. Daca inainte oamenii se laudau cu sumele cheltuite pentru achizitionarea locuintelor, acestia se mandresc mai nou cu ce chilipiruri gasesc in materie de imobile. Trendul este pe cale sa ia o turnura majora, pe masura ce situatia financiara a americanilor se imbunatateste, lucru ilustrat si pe piata imobiliara. Ultimele date, citate de Bloomberg, arata ca vanzarile de case de peste un milion de dolari din Carolina de Sud au un ritm de crestere de trei ori mai rapid decat restul tranzactiilor imobiliare. Revenirea a inceput modest in urma cu un an, cand cumparatorii se grabeau sa profite de imprumuturile cu dobanzi mici, dar in 2013 este randul celor foarte bogati sa isi indrepte din nou atentia catre aceasta piata si sa investeasca.

Facebook e precaut. Nu vrea sa isi supere userii cu reclamele video

Orientarea catre reclamele de tip video este o miscare pe care Facebook o planuieste deja de ceva vreme. Insa CEO-ul Mark Zuckerberg a decis sa faca acest pas intr-o maniera cat mai usoara, in asa fel incat utilizatorii sa nu se simta agasati de si mai multa publicitate pe site-ul de socializare, scrie Wall Street Journal. Incepand din aceasta toamna, Facebook are de gand sa lanseze un serviciu de reclame video de 15 secunde sau mai putin, care sa fie ilustrate pe toate dispozitivele conectate la Internet, lucru ce ar putea insemna incasari zilnice de aproximativ doua milioane de dolari. Potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, spoturile vor aparea, cu precadere, in pagina de news feed a membrilor inregistrati. In vreme ce publicitarii isi pregatisera deja campaniile pentru a fi rulate la inceputul acestei veri, Facebook a tot amanat momentul lansarii. Conform acelorasi surse, mai multe branduri majore au acceptat deja sa cumpere spatiu publicitar pentru serviciul ce urmeaza sa fie lansat in toamna.

Ford se confrunta cu o problema pe care orice companie ar vrea s-o aiba: nu mai face fata cererii de masini

La patru ani dupa ce a evitat la limita intrarea in faliment, Ford se confrunta acum cu o problema pe care toate companiile ar prefera sa o aiba: cererea de masini depaseste in acest moment capacitatea de productie din Statele Unite, noteaza Quartz. Producatorul auto a avut parte de cel mai bun moment din ultimii sapte ani, livrand aproape 200.000 de autovehicule, in crestere cu 11 procente fata de anul precedent. Compania a anuntat insa ca cifrele ar fi putut fi si mai mari de atat, mai ales in cazul modelelelor mai populare, precum Focus si Fusion, daca stocul nu ar fi fost unul limitat in comparatie cu cererea primita. Desi nu se grabeste sa achizitioneze noi fabrici, firma face in aceasta perioada angajari masive, pentru a-si mari capacitatea de productie.