Schimbare radicala la calcularea penalitatilor datorate statului, antreprenorul care cumpara idei de afaceri si relatia Romaniei cu Coreea de Nord: exporturi de mii de tone de biscuiti
Radu Georgescu (Foto: Business Magazin)
In fiecare dimineata citim toate site-urile romanesti si straine si strangem stirile de top de la Bloomberg la Ziarul Financiar, pentru cel mai bun update. Urmareste Incont.ro pe site sau pe Facebook. Transmitem informatiile care fac toti banii. Powered by StirileProTV.
Ford a salvat uzina de la Craiova fabricand motoare pentru America de Nord si Asia
Productia de motoare a fabricii Ford de la Craiova accelereaza la peste 1.000 de unitati pe zi, sustinuta de exporturile in afara Europei, in timp ce productia de masini este afectata de piata auto in scadere de pe Batranul Continent. Jumatate din cifra de afaceri a uzinei Ford de la Craiova va proveni in acest an din productia de motoare, cererea la nivel international pentru motoare mentinand in activitate fabrica din Romania, in timp ce productia de masini este „ajustata“ prin opriri ale liniei de asamblare, aceasta fiind dependenta de piata europeana, modelul B-Max nefiind comercializat in Asia sau America, scrie Ziarul Financiar. In total, 200.000 de motoare produse la Craiova vor genera venituri de peste un miliard de euro, luand in calcul o valoare medie de 5.000 de euro pentru fiecare motor, potrivit estimarilor ZF.
Antreprenorul care se intalneste lunar cu 50 de tineri romani ca sa le cumpere ideea de afacere
Radu Georgescu a devenit, dupa trei exituri spectaculoase, un serial entrepreneur autentic si de anvergura. Cea mai recenta vanzare, a companiei Avangate, ii intareste acest statut. Avangate, compania „americana„ a lui Georgescu, ajuta producatorii de software sa vanda online, furnizand tot ce este dupa butonul „buy”, care a fost preluata de fondul de investitii Francisco Partners, cu birouri in Londra si San Francisco, fond care dispune de active de 7 miliarde de dolari. Inainte de orice, l-am intrebat pe Radu Georgescu daca il mai ingrijoreaza ceva acum. Si a aprobat: este vorba de situatia financiara din Statele Unite, amenintate, cel putin la ora discutiei, de un posibil default, dar si de bula tehnologica pe care antreprenorul o anunta de ceva vreme, bula cauzata in special de cresterea retelelor sociale. „Afacerile GeCad sunt globale, SUA reprezinta mai mult de jumatate din IT-ul mondial, asa ca un default al SUA ar putea deveni o problema serioasa pentru industrie. Citeste continuarea pe www.businessmagazin.ro.
Schimbare radicala la penalitatile datorate statului. Cum se calculeaza
Legea nr. 267/2013 privind aprobarea OUG nr. 50/2013 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 634 din 14 octombrie 2013, scrie avocatura.net, care prezinta Noul regim al penalitatilor de intarziere, precum si celelalte noutati, scrie www.capital.ro. OUG nr. 50/2013 a modificat Codul de procedura fiscala in luna iunie si a intrat in vigoare, insa pentru a-si putea produce in continuare efectele juridice ea trebuia aprobata prin lege de Parlamentul Romaniei. Una dintre cele mai importante reglementari a fost cea referitoare la penalitatile de intarziere, care au inceput sa fie calculate diferit de la 1 iulie. Potrivit actului normativ, contribuabilii achita, incepand din iulie, o penalitate de 0,02% pe fiecare zi de intarziere, ceea ce ar insemna o penalitate de 7,3% anual.
Relatia Romaniei cu Coreea de Nord: Robinete si mii de tone de biscuiti
Coreea de Nord este statul cel mai izolat din lume, practic nu are relatii diplomatice si comerciale decat cu foarte putine state, principalul sau aliat si partener fiind China. Cu acest stat Romania nu mai are relatii comerciale de doi ani. Ultimele schimburi dateaza din 2011 cand am inregistrat un deficit comercial cu ultima tara din lume condusa de o dinastie comunista autoritara. Astfel, potrivit datelor de la Statistica, importurile Romaniei din Coreea de Nord s-au cifrat, in 2011, la 350 de milioane de euro , din care 342 de milioane de euro reprezinta doar lumanari. Alte produse de import sunt robinetele, tevarile filetata, folii si placi de clorura de vinil. Un singur produs a fost vandut de Romania in Coreea de Nord: biscuiti. 3.280 de tone in valoare de 7,8 milioane de euro au luat, in 2011, drumul tarii asiatice, scrie www.economica.net.
Povestea inginerului IT care exporta branza de burduf din Alba in Spania, Italia, Marea Britanie
Marius BIcu, 34 de ani, de profesie inginer IT, a preluat din 2002 afacerea cu lactate inceputa de tatal sau in localitatea Unirea, judetul Alba, si a ajuns dupa un deceniu sa exporte 20% din branzeturi in mai multe tari precum Spania, Italia, Marea Britanie sau Austria. Zilnic din fabrica Unilact Transilvania ies intre o tona si doua tone de branza de burduf, telemea si cascaval sub brandurile Unilact si De La Ferma care ajung pe rafturile a 600 de magazine din comertul traditional si mai multe lanturi de magazine internationale de pe plan local, scrie Ziarul Financiar. Cei mai importanti jucatori de pe piata branzeturilor sunt Lactalis cu brandul LaDorna, Hochland si Delaco care se lupta pe o piata locala unde consumul este de circa 9,4 kg per capita. Comparativ, media consumului de branzeturi in Uniunea Europeana este de 17 kg per capita.
Castigatorul Premiului Nobel pentru economie are solutii pentru banci, pentru evitarea bailout-urilor
Laureatul Premiului Nobel, Eugene Fama, este cunoscut pentru cercetarile sale in domeniul pietelor eficiente, dar acesta are si cateva idei care, odata puse in aplicare, ar trebui sa previna bancile sa mai aiba nevoie de bailouturi, noteaza USA Today. Fama, criticat de-a lungul timpului pentru ca ar gandi in termeni prea simpli, a castigat saptamana aceasta Premiul Nobel in economie pentru lucrarea sa asupra “teoriei pietelor eficiente”. Profesor la Universitatea din Chicago, acesta sustine ca nu avem cum sa stim daca evaluarea bunurilor din piata este sau nu corecta, pentru ca nu avem termen de comparatie, si singura solutie este ca firmele si bancile sa se asigure ca au suficiente rezerve monetare pentru a se pune la adapost si a nu mai ajunge in situatia de a cere ajutor.Daca acest lucru nu este posibil, ar trebui lasate sa se prabuseasca, spune Fama.
Irlanda schimba legislatia din cauza Apple. Compania americana va trebui sa plateasca taxe la stat
Irlanda e pe cale sa adopte o modificare legislativa care nu va mai permite companiilor sa se eschiveze de la plata taxelor pe teritoriul sau, informeaza BBC. Apple este una dintre marile companii care s-a folosit pana acum de acest lucru ca sa isi puna la adapost 40 miliarde de dolari, pentru care nu a platit impozite. Banii erau tinuti in subsidiare irlandeze, acele “companii fantoma”, care nu aveau o adresa fiscala declarata nicaieri in lume, de unde sa poata fi taxate. Tocmai asta a anuntat marti guvernul irlandez ca vrea sa opreasca – firmele vor putea trece orice tara la capitolul domiciuliu fiscal, atata timp cat exista unul, lucru care nu era pana acum obligatoriu. Partea buna pentru Apple si alte companii asemanatoare este ca domiciliul fiscal poate la fel de bine sa fie in insulele Bermude sau in alta tara care nu percepe taxe.
Norvegia are mai multi bani de cheltuiala decat se astepta. Tara vrea sa mai reduca din taxe si sa investeasca in infrastructura
Erna Solberg, viitorul premier al Norvegiei, nu se poate plange ca va duce lipsa de bani pentru punerea in practica a promisiunilor din campania electorala. Guvernul laburist, care s-a retras ieri, prezentase un plan de buget prudent ce presupunea cheltuirea a 135 miliarde de coroane (22 miliarde de doalri) pentru a acoperi deficitul tarii anul viitor. Asta inseamna ca administratia condusa de Solberg va avea la dispozitie alte 54 miliarde de coroane pentru cheltuiala, noteaza Bloomberg. Noul premier si echipa sa au timp pana in noiembrie sa ajusteze planul bugetar, dand deja de inteles ca vrea sa investeasca mai mult in infrastructura, educatie si sanatate. De asemenea, este planuita o taiere de taxe. Banii provin din fondul petrolier al tarii.
Ciocolata s-ar putea scumpi, din cauza ceresterii preturilor la cacao
Ciocolata, unul dintre cele mai indragite deserturi, s-ar putea scumpi in curand. Pe de o parte, pietele emergente inregistreaza cereri tot mai mari de consum, in timp ce tarile producatoare au recolte slabe de cacao, din cauza vremii capricioase, scrie CNN Money. Productia mai mica la cacao a facut sa creasca pretul mai multor ingrediente cheie din procesul de fabricatie, povara pe care producatorii au pasat-o pe umerii consumatorilor, ce vor trebui sa plateasca un pret mai mare la raft. Pretul pentru untul de cacao a atins deja maximul ultimilor patru ani si a crescut cu 70% numai in ultimele 12 luni, potrivit consultantului Liliana Conzalez, citata de CNN. In aceeasi perioada, costul de productie al unui baton mediu de ciocolata cu lapte a urcat si el cu 25%.
Producatorii auto de lux se intrec in oferte pentru masini sub 50.000 dolari
Pentru cei care s-au visat la volanul unui autoturism de lux, acesta ar putea fi momentul sa faca pasul hotarator. Potrivit NBC News, marii producatori auto, precum Mercedes-Benz, MBW, Lexus si Cadillac au inceput sa adopte strategii de pret ce fac ca masinile de lux pe care le comercializeaza sa intre mai nou pe piata cu preturi de sub 50.000 de dolari. “Lupta dintre brandurile auto pentru a atrage cumparatori cu masini de sub 50.000 de dolari este mai atroce ca niciodata. Uitati-va la toate aceste modele care sunt acum pe piata in segmentul asta de pret. Toate sunt modele foarte bune, dandu-i clientului mai multe optiuni decat pana acum”, spune Jessica Caldwell, de la edmunds.com. Conform datelor de la CNBC, aproape doua treimi din piata modelelor de lux vandute in America se situeaza sub 50.000 de dolari.
Pe acelasi subiect: