Telefon care traduce convorbirea, de la Google
Grupul american Google dezvolta un program pentru primul telefon mobil capabil sa traduca o limba straina instantaneu, in timpul convorbirii, iar un sistem de baza ar putea fi operational in urmatorii cativa ani, potrivit cotidianului The Times, citat de Mediafax.
Google a creat, deja, un sistem automat de traducere de text pentru computere, care este imbunatatit constant prin scanarea a milioane de pagini de internet si documente in diferite limbi. Programul pentru PC-uri acopera, in prezent, 52 de limbi, ultima fiind creola haitiana, adaugata saptamana trecuta.
Totodata, grupul detine si un sistem de recunoastere vocala care permite utilizatorilor de telefoane mobile sa efectueze cautari pe internet fara a utiliza tastele.
Gigantul IT lucreaza acum la combinarea celor doua tehnologii pentru a obtine un software capabil sa recunoasca vocea unei persoane si sa o transforme intr-o redare sintetica intr-o limba straina. La fel ca un interpret uman, programul va analiza secvente mai lungi dintr-un discurs, ascultand pana intelege sensul propoztiilor si frazelor inainte de a incerca sa realizeze traducerea.
Pe acelasi subiect: