România intră în etapa de operaţionalizare a Centrului CYBER al UE, găzduit la Bucureşti, prima agenție europeană de pe teritoriul țării
Software, programare, IT C
Centrul CYBER al UE, prima agenție europeană de pe teritoriul României, intră în etapa de operaţionalizare, informează Ministerul de Finanţe.
”Ca urmare a deciziei votului statelor membre ale Uniunii Europene dat în decembrie anul trecut, România va găzdui viitorul Centru european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice, Centrul CYBER al UE devenind astfel prima entitate europeană de pe teritoriul ţării noastre”, arată Ministerul de Finanţe.
În cursa pentru găzduirea Centrului, ţara noastră a concurat cu Belgia, Germania, Lituania, Luxemburg, Polonia şi Spania.
”Găzduirea şi operaţionalizarea în România a viitorului Centru CYBER vor contribui la creşterea prestigiului României în Uniunea Europeană, precum şi a vizibilităţii în cadrul instituţiilor europene, al comunităţii din domeniul digital şi al securităţii cibernetice, fapt ce ar genera oportunităţi suplimentare de dezvoltare a domeniului şi de dinamizare a economiei naţionale. Tocmai de aceea, trecerea la etapa de pregătire a operaţionalizării noului centru, atât la nivelul elaborării cadrului normativ, cât şi din punct de vedere al administrării şi resurselor financiare necesare, reprezintă o prioritate pentru Executiv”, precizează ministerul.
În acest sens, sub coordonarea Ministerului Finanţelor şi Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării se va înfiinţa GLI-CYBER, grup de lucru interinstituţional responsabil cu identificarea setului de măsuri, precum şi cu elaborarea cadrului legislativ, necesar operaţionalizării la Bucureşti a Centrului de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în materie de securitate cibernetică - Centrul CYBER.
“Voi duce la bun sfârşit instalarea primei agenţii europene de pe teritoriul nostru, având privilegiul să fi fost desemnat anul trecut reprezentant special al Guvernului pentru pregătirea şi promovarea candidaturii României în negocierile pentru noul sediu CYBER. Este o etapă firească de continuitate a eforturilor echipei care a pregătit candidatura României şi care a făcut posibilă această victorie fără precedent pentru ţara noastră. Suntem într-un dialog permanent cu reprezentanţii Comisiei şi lucrăm împreună la un calendar pentru operaţionalizare”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Mai mult decât atât, secretariatul tehnic al GLI-CYBER, care va avea rolul de Unitate de Operaţionalizare a Centrului CYBER, va fi asigurat de reprezentanţii Ministerului de Finanţe.
Unitatea va asigura interfaţa dintre autorităţile şi instituţiile din România şi reprezentanţii Comisiei Europene însărcinaţi cu operaţionalizarea Centrului CYBER.
Crearea centrului CYBER şi a reţelei de centre naţionale va conduce la stimularea unui sprijin financiar sporit pentru cercetarea, inovarea, tehnologia şi dezvoltarea industrială în domeniul securităţii cibernetice, în complementaritate cu structurile deja existente.
Prin această iniţiativă se are în vedere construirea unui pol european de expertiză tehnologică în materie de securitate cibernetică, în special în domenii precum criptografia, serviciile de securitate a reţelelor informatice, detectarea intruziunilor, securitatea sistemelor, securitatea reţelelor, securitatea programelor informatice şi a aplicaţiilor sau aspectele umane şi societale ale securităţii şi ale protecţiei vieţii private.
În 10 decembrie 2020, ca urmare a procedurii de vot desfăşurate la Bruxelles, statele membre UE au ales ca România să găzduiască viitorul sediu al Centrului european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice, Centrul CYBER al UE devenind astfel prima structură UE de pe teritoriul ţării noastre.
Centrul CYBER va reprezenta o structură cheie în contextul eforturilor de la nivel UE de configurare a unui ecosistem european în materie de securitate cibernetică. Centrul va avea un rol important în sprijinirea creării de legături între actorii publici şi privaţi din domeniu, mediul academic şi industria de profil din Uniune, asigurând, totodată, coordonarea între centrele naţionale pentru securitate cibernetică din statele membre.
Totodată, Centrul va acţiona pentru stimularea cercetării şi inovării tehnologice în vederea consolidării securităţii cibernetice în cadrul Uniunii. Astfel, Centrul va reprezenta principalul organism de gestionare a fondurilor europene dedicate cercetării în domeniul securităţii cibernetice disponibile prin cele două programe de finanţare ale UE cu relevanţă pentru sector - Europa Digitală şi Orizont Europa.
Mai multe despre:
#Centrul Cyber al UE#agentie europeana
Pe acelasi subiect: