Numarul clientilor UPC a scazut cu 7% in 2010. Romtelecom raporteaza venituri tot mai mici
Numarul clientilor UPC Romania a scazut anul trecut cu 7,4%, la 1,156 milioane, potrivit raportului companiei Liberty Global, care detine operatorul autohton. In acelasi timp, Romtelecom a anuntat veniturile cu 8,4% mai mici in 2010, pana la 716,9 milioane euro.
"Inrautatirea indicatorilor macroeconomici in anumite sectoare, cum ar fi cel bugetar, a mentinut presiunea economica asupra clientilor, cu precadere asupra celor cu venituri sub medie, aceasta traducandu-se intr-o diminuare a bazei de clienti pe segmentul de televiziune analogica", se arata intr-un comunicat al UPC Romania.
Baza de clienti a UPC a coborat de la 1,249 milioane la finele anului 2009 la 1,156 milioane la 31 decembrie 2010, iar numarul unitatilor generatoare de venituri (abonamente) s-a redus cu 7%, de la 1,667 milioane la 1,552 milioane, potrivit raportarilor UPC Holding (Olanda), parte a grupului american Liberty Global, citate de Mediafax.
Clientii de cablu se evapora pe zi ce trece
Cea mai semnificativa scadere a fost inregistrata pe serviciile de cablu TV analog, unde numarul de utilizatori a coborat cu 22%, la 645.900.
Pe cablu digital, numarul clientilor a urcat cu 23%, la 283.900, iar pe segmentul de televiziune prin satelit compania a inregistrat o crestere de 25%, la 226.600 de utilizatori.
Abonamentele la internet erau la finele anului trecut cu 4,6% mai putine decat la sfarsitul lui 2009, de la 267.400 la 255.000 de clienti.
La serviciile de telefonie, UPC Romania a inregistrat o scadere de 6,5%, la 140.800 de utilizatori.
In trimestrul al patrulea, UPC Romania a consemnat o crestere usoara a numarului de clienti, datorita avansului cu 8% pe segmentul de cablu digital, respectiv cu 14% pe DTH, se mai spune in comunicat.
Operatiunile UPC Holding din Europa Centrala si de Est au avut o crestere modesta a veniturilor in 2010, de 1%, avansul de 11% din Polonia fiind anulat in mare parte de scaderea incasarilor in Romania si Ungaria, se arata in raportul prezentat vineri de companie. UPC a inregistrat anul trecut venituri de 835,8 milioane euro in regiune.
La nivel mondial, in Europa si Chile, veniturile UPC Holding au crescut anul trecut cu 8,3% (3,1% in conditii comparabile), la 3,74 miliarde euro, iar profitul operational a urcat cu 57%, la 750 milioane euro.
Ziarul Financiar a relatat faptul ca operatorul de telecomunicatii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, este la un pas de a cumpara UPC, cu care se bate de peste 15 ani pe piata de cablu, printr-o tranzactie care s-ar ridica la circa 300 de milioane de dolari.
Romtelecom: cresc costurile cu disponibilizarile
Romtelecom a avut anul trecut un profit EBITDA de 154,7 milioane euro, in scadere cu 38,7% fata de nivelul din 2009, din cauza conditiilor de piata dificile si scaderilor pe telefonie fixa.
Veniturile companiei au coborat in 2010 cu 8,4%, la 76,9 milioane euro, se arata intr-un raport al grupului elen OTE, actionarul majoritar al operatorului.
Costurile cu programul de disponibilizari voluntare au crescut totodata de aproape trei ori, la 24,2 milioane euro, de la 8,6 milioane euro in anul anterior.
In 2009, compania raporta venituri de 782,5 milioane euro si un profit EBITDA (inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) de 252,5 milioane euro.
Numarul de abonamente a crescut usor, ajungand la 4,7 milioane la finele anului, datorita performantelor bune pe broadband si servicii TV, potrivit unui comunicat al Romtelecom.
Pe segmentul de telefonie fixa, numarul liniilor s-a redus cu 5,8%, la 2,6 milioane, in timp ce abonamentele de internet broadband au depasit un milion de unitati, in urcare cu 23% fata de 2009.
Numarul clientilor a depasit un milion si pe televizune prin satelit (DTH Dolce), in urcare cu 15,7%.