Facebook pregateste fanilor o surpriza inteligenta: lanseaza primul smartphone
Cea mai mare retea de socializare din lume se pregateste sa-si surprinda din nou fanii. De data aceasta, lansand un telefon mobil, dotat cu facilitati speciale pentru utilizatorii retelei sociale, noteaza Business Insider. Smartphone-ul va fi produs de o mare companie de IT si ar putea fi gata in aprilie anul viitor.
Telefonul inteligent ce va purta sigla Facebook va fi produs de HTC, scrie site-ul american. Smartphone-ul va fi dotat cu sistemul de operare Android si va include o multime de functii utile fanilor companiei lui Mark Zuckerberg.
In acest proiect al companiei de social network au fost angrenati giganti precum LG sau Motorola, dar in final Facebook a semnat un contract cu grupul sud-coreean Samsung, care-i va furniza o parte dintre componente.
Potrivit presei americane, Facebook lucreaza in acest moment la noul produs cu care spera sa-si surprinda din nou admiratorii. Acesta ar putea iesi pe piata in cel mult 18 luni, desi surse din piata sustin ca reteaua de socializare si-ar putea lansa gadgetul chiar in aprilie 2012.
Surse din interiorul retelei au declarat pentru Business Insider ca, initial, fondatorii Facebook planuisera sa-si vanda smartphone-ul la pretul de 0 dolari. Zuckerberg voia sa faca aceasta miscare (sa ofere smartphone-ul gratuit), sperand sa obtina bani din publicitate. Ulterior, executivii companiei s-au razgandit, atunci cand si-au dat seama ca fiecare telefon produs si oferit gratuit consumatorilor i-ar fi costat 700 de dolari. Un pret destul de mare chiar si pentru o companie ca Facebook, care inca nu detine atata capital incat sa-si permita sa faca astfel de actiuni.
Pana in acest moment, executivii Facebook au refuzat sa comenteze cu privire la vreo informatie legata de acest proiect, scrie Business Insider.
In prezent, Facebook numara peste 700 de milioane de utilizatori, depasindu-si cu mult competitorii Twitter, LinkedIn, Google+ sau MySpace. Reteaua de socializare a luat nastere in 2004 intr-o camera de camin a prestigioasei Universitati Harvard. Creata initial de Mark Zuckerberg, ca o retea sociala cu circuit inchis pentru studentii acestei universitati, ulterior site-ul s-a deschis si altor institutii de invatamant superior din SUA . Din septembrie 2006 reteaua este deschisa tuturor.
Site-ul de socializare a devenit foarte popular, dar si controversat, fiind interzis in cateva tari din Orientul Mijlociu. Prin intermediul acestei retele au fost provocate si coordonate unele manifestatii protestatare din Iran si Libia.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: