Ce site-uri romanesti vaneaza investitorii in online anul acesta
Tranzactia evaluata la cateva milioane de euro dintre eJobs - cel mai mare jucator de pe piata locala de recrutare online - si grupul media elvetian Ringier va fi urmata si de alte fuziuni si achizitii, tintele vanate de investitori urmand sa fie companiile care genereaza venituri indiferent de modelul de business urmat, au spus pentru ZF mai multi jucatori activi pe piata locala de internet.
"Inclin sa cred ca vor fi preferate companiile care detin site-uri mai usor de monetizat. Cred ca deocamdata continutul este mai greu de monetizat peste tot in lume si s-a vazut ca si in Romania", comenteaza Radu Georgescu - unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori din Romania, cu mai multe tranzactii la activ (achizitii si exit-uri).
Vom asista deci la mai multe tranzactii in urmatorii cinci ani pe piata online locala? "Vom asista cel mai probabil la o revigorare a zonei M&A in acest an si mai ales in urmatorii 2-3 ani, mai ales comparand cu 2011, in care aproape ca nu s-a semnat / investit nimic in zona de tehnologie, internet, eCommerce. Vor face obiectul achizitiilor sau investitiilor firmele inovatoare, care au produse ce fac diferenta pe piata si care au un potential de monetizare bun sau care deja fac profit", a spus Georgescu.
Pe de alta parte, Calin Fusu - CEO la doua dintre cele mai mari companii online locale, Neogen si Bestjobs - crede ca tranzactia eJobs va ramane cea mai mare care va avea loc in acest an.
"Nu cred ca piata M&A va fi cu mult mai activa decat pana acum, media va ramane la o tranzactie importanta pe an. Anul acesta s-a consumat, deci abia la anul. Piata locala de tranzactii si fuziuni cu companii online se va concentra pe acele companii care genereaza o marja de profit, au un model de bussiness dificil de copiat, care a fost deja testat si care sa permita, daca va fi cazul, scalabilitate. Pot aparea angel investors, aventurieri, dar acestia vor pune la dispozitie sume mici. Marii investitori vor fi reticenti si vor alege modele de bussiness deja testate", spune Calin Stefanescu, CEO al furnizorului de servicii de recrutare Tjobs.ro.
Sergiu Biris, CEO al site-ului de video sharing Trilulilu.ro, pariaza pe noi tranzactii, care ar putea fi generate tot de grupuri media.
Pe acelasi subiect: