Ce face Google cu datele tale? Franta cere explicatii gigantului IT
Comisia Nationala de Informatica din Franta a dat Google un termen de trei saptamani pentru a explica noua politica privind confidentialitatea datelor, in cadrul unei investigatii la nivel european efectuata de autoritatea franceza de reglementare, transmite Reuters.
Institutia a cerut directorului general al Google, Larry Page, intr-o scrisoare trimisa la sfarsitul saptamanii trecute, sa explice ce va face compania cu datele utilizatorilor, pe ce perioada vor fi stocate si daca acestea vor avea legatura cu identitatea reala a persoanelor. De asemenea, Google trebuie sa dea si motivatia juridica a noii politici, potrivit Mediafax.
Autoritatea franceza de reglementare conduce o investigatie in numele institutiilor de profil din cele 27 de state membre ale UE si a avertizat deja ca are "indoieli serioase" ca noua abordare a Google respecta legislatia europeana.
Una dintre problemele ridicate de Comisie este daca Google va urmari persoanele care folosesc prin smartphone-uri servicii de harti sau de cautare si daca va colecta informatii stocate pe telefoane, precum contactele din agende.
Comisia de Informatica din Franta este ingrijorata in mod special de planul Google de a partaja datele colectate de la utilizatori la nivelul tuturor serviciilor, 21 din cele 69 de intrebari adresate companiei referindu-se la baza legala a acestui sistem.
Google a anuntat in ianuarie ca simplifica politica in domeniul confidentialitatii datelor, prin includerea a 60 de regulamente intr-unul singur, aplicabil tuturor serviciilor, inclusiv YouTube, Gmail si reteaua de socializare Google+.
Compania americana a precizat ca va centraliza datele colectate de la utilizatorii serviciilor sale, pentru rezultate mai bune ale operatiunilor de cautare.
Utilizatorii nu pot respinge noua politica a Google, intrata in vigoare la inceputul lunii martie, daca vor sa foloseasca in continuare serviciile companiei.
Google este investigata deja in Statele Unite si de catre Comisia Europeana in legatura cu modalitatea de ierarhizare a rezultatelor cautarilor si posibila favorizare a propriilor produse in detrimentul altora.
Pe acelasi subiect: