Lufthansa ocolește insolvența, după ce principalul acţionar a retras obiecțiile față de planul de salvare de 9 mld. euro, propus de Guvern. Acțiunile cresc puternic
Verchere, OMV Petrom: “Carantina a adus o scădere cu 45% a cererii de carburanți, în aprilie. Pentru industria petrolieră trimestrul doi va aduce rezultate foarte dure”
România va face parte din tendinţa de preluare a companiilor europene de către entități din afara UE. Avertismentul Consiliului Concurenței
Eurostat: Impactul pandemiei asupra sectorului serviciilor s-a resimţit mai puţin în Bulgaria şi România, în primul trimestru
FMI înrăutăţeşte semnificativ estimările privind economia mondială în acest an. SUA cade cu 8%, iar Europa emergentă, cu 5,8%
Turnul Eiffel, simbolul Parisului, se redeschide după patru luni, deocamdată doar pentru turiștii francezi
Trenurile internaţionale spre Budapesta, Viena și Ruse, repuse în circulație din iulie. Ce se întâmplă cu trenul către Salonic şi Istanbul
Colliers: 30% din proprietarii de spaţii de birouri se aşteaptă să fie nevoiți să scadă chiriile până la sfârşitul anului. Companiile adoptă atitudinea “wait & see”
Ifo: Cea mai mare economie a Europei va crește cu 7% în trimestrul trei, ștergând mare parte din scăderea record din T2. Exporturile revin puternic
Cum a schimbat pandemia comportamentul de consum. Bucureștenii încă nu se duc la mall. Centrele comerciale din provincie merg mai bine, după redeschidere
Lucrul de acasă, între flexibilitate și necesitate. De ce companiile care foloseau deja munca remote au câștigat lupta cu pandemia. Reinventare prin digitalizare
Coface: Țările în care trăiesc cei mai mulți români vor fi cele mai afectate de criza COVID-19, cu scăderi economice cu două cifre în 2020
Salariile în Germania au înregistrat cel mai lent ritm de creştere din ultimii şase ani din cauza pandemiei, iar numărul şomerilor a urcat semnificativ
Pandemia a șters 100 de milioane de euro din profitul anual al NN Group
New York Times: UE vrea să interzică intrarea în țările membre a cetăţenilor americani, din cauza pandemiei încă foarte active din SUA
Cum arată programul de relansare economică pentru România. Câți bani nerambursabili primesc firmele din turism, transporturi, industria alimentară și evenimente
Analiză: 2020, anul în care cursul ajunge foarte aproape de pragul de 5 lei/euro. "Pandemia a creat un mediu extrem de imprevizibil și volatil pe piaţa valutară"
Sondaj: Jumătate dintre români plănuiesc să-şi petreacă vacanţa din acest an în România, iar cei mai mulți aleg sistemul city-break
Scădere istorică pe piaţa auto europeană în 2020: - 25%. Producătorii cer stimulente la achiziţie şi scheme de casare, pentru a impulsiona vânzările
Europa se ridică după pandemie. Markit: Scăderea record a economiei în zona euro s-a atenuat în iunie
Angajații din Capitală nu au resimțit pandemia. Rata şomajului în București a rămas constantă în mai
De ce a ajuns cel mai mare operator aerian european la un pas de insolvență, deși statul a aprobat un pachet de salvare de 9 mld. euro
Grupul Pepco, prezent și în România, raportează un declin al profitului de peste 16%, din cauza impactului pandemiei
Klaus Iohannis discută, la Cotroceni, cu premierul, ministrul Finanțelor si cu cel al Economiei despre criza economică generată de pandemie
Angajații români cumpără masiv sejururi în România, folosind tichetele de vacanță cumulate în perioada de restricții
Pandemia lovește piața imobiliară. Vânzările de locuinţe din SUA s-au prăbușit la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani şi jumătate
Cea mai mare economie a lumii nu mai primește străini la muncă. Trump suspendă acordarea vizelor de lucru şi eliberarea de "cărţi verzi" până la sfârşitul anului
Încă 5 state pe lista zonei verzi, între care Italia și Franța. Cei care vin în România din aceste țări nu mai intră în carantină sau izolare
Rate de sute de mii de lei, amânate de clienții băncilor. ARB: 90% din solicitări au fost soluționate
Orban anunță că România va încerca să aplice programul de muncă “Kurzarbeit”, care a ajutat companiile din Germania să facă față crizei din 2008 și celei de acum
Sfârșitul turismului într-unul dintre cele mai vizitate orașe ale Europei. Rezidenții din Amsterdam nu mai vor turiști, după pandemie
BestJobs: 30% dintre angajatori continuă recrutările planificate înainte de coronavirus. Ce specialiști se caută pe piața muncii, pentru relansarea afacerilor post-pandemie
Spania și Franța repornesc sectorul turistic. În Germania, situația s-a agravat după relaxarea restricțiilor
Dubaiul primește din nou turiști străini, din 7 iulie. Reguli stricte pentru cei care vor să intre în emirat
Apple închide din nou unele magazine în SUA, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19
Orban: Pensiile vor fi majorate astfel încât să poată fi plătite. Creşterea cu 40% nu poate fi susţinută financiar
Cea mai mare economie a Europei a depăşit cea mai dificilă perioadă și începe redresarea, după pandemie
Planul de susținere a economiei post-pandemie: ajutoare de stat pentru companiile mari și investiții green field și granturi pentru IMM-uri. Când va fi lansat
Țara din UE în care tinerii se înrolează masiv în armată, pentru un loc de muncă stabil și un venit sigur de la stat
Dăianu: “Consiliul Fiscal estimează, într-un scenariu mijlociu, o cădere economică de 4-6% şi un deficit bugetar de 8-9%.” Cum arată scenariul pesimist
SUA importă cantităţi record de aur din Elveţia, pe fondul pandemiei. Livrările în trei luni, de 15 ori mai mari decât pe întregul an 2019
Economia Franţei trece prin cea mai gravă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu o scădere de 17% în T2
Fabrica de ciocolată Kandia din Capitală, închisă după ce 20 de angajaţi au fost depistaţi cu coronavirus
Liderii UE nu au ajuns la un acord pe planul de relansare economică post-pandemie și continuă negocierile în iulie. Ce țări resping propunerea CE
Klaus Iohannis spune că vrea să obțină o sumă “considerabil mai mare” de la bugetul UE, față de actuala alocare de 44 mld. euro: “Este evident că România are nevoie de bani europeni”
Pandemia de COVID-19 dovedește din nou de ce aurul este cea mai sigură investiție. Goana bogaților după metalul prețios duce prețul la maxime istorice
Agențiile de turism reiau vacanțele cu autocarul, după relaxarea restricțiilor impuse de pandemie. Cât costă un sejur în Grecia sau Bulgaria
Ocoliţi de pandemie, sud-coreenii înstăriţi au început să cumpere Porsche şi BMW-uri, ca să-și etaleze bogăția
Peste 42 de milioane de locuri de muncă din UE sunt în pericol, din cauza pandemiei. Țara în care aproape jumătate din angajați au fost trimiși in șomaj tehnic
Ministrul Finanțelor anunță scăderea ratei inflației la 1,8% și anticipează o “revenire rapidă în V” a economiei, începând cu trimestrul al treilea
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |