Romania, candva granarul Europei si una dintre putinele tari in care branzeturile si carnea aveau un gust unic, a ajuns de ras.

Peste 70% din ce mancam vine din strainatate, iar odata cu intrarea in Uniunea Europeana, regulile jocului s-au inasprit si piata comuna ne-a lasat putine variante. De pilda, sa invatam sa crestem rase pentru carne, sa fie si fripturile noastre fragede. Vorbim despre muschiul de vita, un lux in casele de rand. Este scump si nu-i de calitate, precum cel argentinian.

Istovite, vacutele noastre cresc in masa musculara unde nu trebuie: la gambe si la ceafa, nu la pulpe si pe spate.

In schimb, de cealalta parte a globului, taurasul argentinian din rasa Angus defileaza mandru. Granita lui e oceanul: mananca ce vrea, alearga sub cerul liber pe pajisti verzi si bea numai apa de la rau. Doar tango nu asculta, in rest are de toate.

Pajisti avem si noi. Avem si rasa Black Angus, dar numai cateva exemplare pe care le inrudim cu Baltata, in Valea Dostadului. Nu poti sa faci insa nimic la scara industriala. La orice abator, din 12.000 de capete, doar o treime au carnea frageda.

Nutritionistii confirma! Carnea de vita este o sursa infailibila de fier si de vitamine din grupa B, iar anumite componente au proprietati anti-cancerigene.

La noi lumea nu se da in vant dupa asa ceva. E drept ca la magazin, un kilogram de muschi costa cam 70 de lei. In Bucuresti, sunt doar doua restaurante cu specific argentinian, in timp ce la Madrid, Milano, Londra, Amsterdam si Frankfurt ajung zilnic cu avionul sute de tone de carne proaspata din America de Sud.

Patronii nostri nu s-au incumetat inca sa importe delicatesa suprema: muschiul Kobe dintr-o rasa japoneza care asculta Bach, bea sake si bere. 250 de grame costa 700 de dolari.

Si totusi, dincolo de genetica, clima si strategie de piata, de ce ce vaca romaneasca nu poate sa o concureze pe cea a argentinienilor? Pe scurt, Baltata Romaneasca e mult mai stresata decat vaca argentiniana.