Statul ar trebui sa plateasca penalitati daca intarzie obligatiile fata de firme
Autoritatile publice ar trebui sa plateasca dobanzi si penalitati identice cu cele aplicate firmelor la intarzierea platii creantelor bugetare, daca amana rambursarea TVA, restituirea impozitelor sau plata contractelor de achizitie publica, sustine Consiliul pentru IMM-uri.
"Instituirea obligatiei de a plati debanzi si penalitati in cazul intarzierii platii vizeaza exclusiv contribuabilii, nefiind reglementat acelasi regim de sanctiuni pentru platile intarziate ale autoritatilor publice in relatiile fiscale pentru rambursarea de TVA, regularizari sau restituiri de impozite si in contractele de achizitie publica", a declarat, vineri, intr-o conferinta, presedintele Consiliului pentru IMM-uri, Ovidiu Nicolescu, citat de Mediafax, referindu-se la proiectul de modificare si completare a Codului de Procedura Fiscala.
Reprezentantul intreprinzatorilor spune ca este binevenita decizia de reducere a dobanzilor de intarziere pentru creante bugetare de la 0,1% la 0,05%, dar considera inoportuna introducerea penalitatilor de intarziere a platii in completarea dobanzilor, de 5%, respectiv 15%.
Proiectul de ordonanta de urgenta al Guvernului care modifica Codul de Procedură Fiscala prevede ca firmele vor plati atat o dobanda de intarziere, cat si o penalitate de intarziere, care va fi calculata in functie de perioada cu care a fost depasit termenul de scadenta.
In prezent, companiile platesc doar o majorare de intarziere, de 0,1% pe zi din obligatia de plata.
Guvernul propune ca firmele sa plateasca o dobanda de 0,05% din suma datorata pentru fiecare zi de intarziere, de doua ori mai mica fata de nivelul din prezent, si nicio suma penalizatoare pentru primele 30 de zile de intarziere.
Penalitatea ar urma sa fie de 5% din suma totala daca datoria este achitata in urmatoarele 60 de zile, iar pentru cele care depasesc termenul de 90 de zile penalitatea va ajunge la 15% din totalul obligatiilor de plata.
Penalitatea de intarziere nu va inlatura obligatia de plata a dobânzilor
Pe acelasi subiect: