Se scumpeste gunoiul. Dupa sapte ani in care ne-am prefacut ca-l reciclam, am ajuns la scadenta. Bruxelles-ul ne pregateste amenzi de 100.000 euro/zi
Se scumpeste gunoiul. Ministerul Mediului va introduce de la sfarsitul anului o taxa speciala, de 80 de lei, pe fiecare tona de gunoi care ajunge la groapa.
Taxa va fi platita de companiile de salubrizare, care vor mari la randul lor tarifele catre populatie. Cel mai probabil, banii vor fi folositi de Guvern ca sa plateasca amenzile stabilite de Uniunea Europeana, dupa ce autoritatile noastre nu au fost in stare sa dezvolte sisteme de colectare si reciclare a deseurilor.
Dupa sapte ani in care ne-am prefacut ca reciclam gunoiul, am ajuns la scadenta. Bruxelles-ul ne pregateste amenzi de 100.000 de euro pe zi.
Paradoxal, desi campurile sunt pline de peturi, companiile de salubrizare se plang ca nu au suficiente peturi pentru a recicla. Si dau vina pe cei care cauta prin gunoaie. Tot ce aduna din pubele si duc la punctele de colectare nu apare in statistica oficiala.
Pe de alta parte, noi nu ne-am invatat sa adunam selectiv gunoiul. Iar cei care il sorteaza pe categorii ii vad pe multi angajati ai companiilor de salubritate cum arunca toate deseurile la un loc.
Primaria ar putea sa ii amendeze, dar se face ca nu vede. Poate pentru ca nici primariile nu sunt sanctionate de Ministerul Mediului ca nu dezvolta infrastructura pentru sistemul selectiv.
Insa Uniunea Europeana nu ne iarta. Grecia, de pilda, a platit pana acum 20 de milioane de euro pentru ca nu a reciclat gunoiul. Ca sa aiba bani de amenda, dar si pentru a descuraja aruncatul la groapa, Ministerul Mediului introduce din 2015 o taxa pe fiecare tona de gunoi.
Dan Ceausescu, reprezentantul unei companii de salubrizare: "Se va simti in tariful de salubrizare. Probabil ca intre 10 si 20 de lei de persoana".
Ca sa nu plateasca taxa, companiile ar trebui sa investeasca in sisteme de reciclare. In fiecare zi, la noi in tara sunt aruncate peste 17.000 de tone de gunoaie. Rata de reciclare a Romaniei este de 5%. Suntem inaintea Bulgariei, dar mult sub Germania, care are 60% din gunoi reciclat.