Rovana Plumb: Lucram ca indemnizatia de crestere a copilului sa revina la 85% din venitul parintelui
Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Rovana Plumb, a anuntat ca se lucreaza la posibilitatea revenirii cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului la 85% din venitul mediu salarial al parintelui, transmite Mediafax.
Ministrul Muncii a declarat, de Ziua Internationala a Copilului, ca alocatia de stat pentru copii va ramane aceeasi, dar se analizeaza posibilitatea de a se suplimenta veniturile pentru copiii din familiile care au nevoie de ajutor.
Rovana Plumb a vorbit si despre indemnizatia pentru cresterea copilului, precizand ca se lucreaza la posibilitatea de revenire a cuantumului, astfel incat sa reprezinte 85% din castigul mediu salarial al parintelui.
Intrebata daca ia in calcul si o majorare a pensiei sociale, de la 350 la 380 de lei, Plumb a declarat ca se doreste acest lucru, dar se analizeaza posibilitatile financiare.
"Acestea reprezinta un obiectiv de lucru in momentul de fata, astfel incat sa le marim, pentru ca 350 de lei este un cuantum foarte mic si nu se poate trai. Dar este vorba de o discutie pe o plaja mai larga, pentru ca avem peste doua milioane de pensionari care au pensia sub 700 de lei. Principala categorie catre care ne vom indrepta este cea a pensionarilor care primesc aceasta indemnizatie sociala de 350 de lei. In momentul de fata, nu pot sa ma pronunt, pentru ca au fost atat de multe categorii care au fost defavorizate de guvernarile PDL si incercam sa gasim un echilibru si sa ne indrepta atentia in asa fel incat, pe principiul echitatii, sa incercam sa reparam toate greselile si nedreptatile", a mai spus ministrul.
In prezent, indemnizatia pentru cresterea copilului este de 85% din media veniturilor nete inregistrate in ultimele 12 luni. Cuantumul ei nu poate insa depasi 3.400 de lei, in cazul celor care opteaza pentru un concendiu de un an de cresterea copilului, respectiv 1.200 de lei, in cazul unui concediu de doi ani.