Romanii cumpara pana si mobila la mana a doua
Cumparam mobila second hand adusa din strainatate, in timp ce praful falimentului se asterne pe cea produsa in tara! Si la acest capitol, diferenta de pret a inclinat balanta preferintelor. Asa ca fabricantii nostri n-au vanzari nici la jumatate fata de importatorii de mobilier vechi, care aduc piese la fel de curate si de lustruite ca unele noi.
In urma cu doi ani, intr-una din fabricile de mobila din Timisoara, 12 angajati aveau de dus la bun sfarsit in jur de 100 de comenzi pe saptamana. Mai sint doar patru salariati acum, iar numarul solicitarilor a scazut cu trei sferturi.
,,Cum stam cu comenzile? In ultimul timp slabut, foarte slabut. E o perioada grea, foarte grea. Pot sa zic ca asta a inceput cam din 2009 la jumatatea anului, a continuat in 2010 si la fel a inceput 2011", spune Gheorghe Atofaniei, un producator de mobila.
Alta e situatia intr-un depozit de mobila noua si second hand adusa din Germania. Clientii inrosesc aici telefonul.
Printre cumparatori se numara Cristian, un student la Facultatea de Mecanica. Vrea sa-si mobileze apartamentul in care abia s-a mutat in Timisoara.
La cativa kilometri de Timisoara, un domn are de vanzare doua canapele, trei dulapuri si o biblioteca aduse tot din vestul Europei. Mobilierul arata ca nou, desi este vechi de aproape 30 de ani. ,,Este confectionata in Belgia, Olanda, in general in Benelux. Am avut comenzi si din Craiova si din Bucuresti", spune Mihai Constantin, comerciant.
Facem un calcul: un pat second din Belgia - 600 de lei. Un dulap cu doua usi -1.400. O masuta de cafea, adusa din Germania, 150, si inca 2000 de lei, pentru doua vitrine din Olanda. Mai ieftin, in total, cu aproape 3.000 de lei, fata de mobila romaneasca, noua. Cu diferenta am putea cumpara aceasta servanta din Belgia, confectionata din lemn masiv, la 2.000 de lei.