Portretul-robot al angajatului pasionat de concedii medicale
Specialistii intervievati de BUSINESS Magazin, fie ca sunt angajatori, medici, autoritati, sociologi sau psihologi, impartasesc ideea ca abuzul de concedii medicale este un model cultural dezvoltat pe seama sistemului de administratie unde oamenii isi permit sa lipseasca fara prea multe riscuri pentru locul de munca.
“Se remarca, de asemenea, acordarea de concediu medical in prelungirea celui de odihna, iar varfurile se petrec primavara si toamna sau in perioada sarbatorilor, pentru ca e absurd sa pleci vara in vacanta pe concediu medical”, observa sociologul Alfred Bulai.
Iuliana Badea, director de vanzari al companiei de recrutare Lugera & Makler, adauga cazurile cand angajatul prelungeste durata preavizului de concediere cu perioade de absenta motivata pe motiv de boala. Managerul marturiseste ca oamenii s-au obisnuit nu numai sa asocieze concediul medical, ca mod de absentare motivat si platit, cu diverse evenimente din viata lor, dar vad in concediul medical si o forma de a se eschiva de la slujba.
“Ca preponderenta, fenomenul este mai des intalnit in productie decat in servicii, acolo unde salariile sunt mai mici”, mai spune Badea.
Adrian Izvoranu, seful Asociatiei Confederatiilor Patronale din Romania, remarca faptul ca angajatii care isi iau cel mai adesea concediu medical sunt cei care presteaza munci fizice, manufacturiere, iar diferentiat pe sexe, predomina femeile. Varfurile se inregistreaza fie vara sau iarna, in perioada concediilor, sau primavara si toamna, cand oamenii se ocupa de agricultura, fie de plantare sau recoltare.
Cititi mai multe despre pasiunea romanilor pentru concediile medicale intr-un amplu material disponibil pe businessmagazin.ro
Pe acelasi subiect: