Pensiile, plătite din Fondul de rezervă. Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Muncii cu 43 mil. lei
Pensii
Bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a fost suplimentat cu 43.236.000 de lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru anul 2018, potrivit unor hotărâri aprobate în şedinţa de vineri, se arată într-un comunicat al ministerului.
Banii vor fi folosiţi pentru plata pensiilor, ajutoarelor de bătrâneţe, precum şi pentru achitarea comisionului poştal aferent drepturilor de asigurări şi asistenţă socială.
"S-au înregistrat cheltuieli mai mari decât cele estimate iniţial din cauza faptului ca au fost introduse în plată dosare noi de pensionare în număr mai mare decât s-a anticipat, dar şi din cauza creşterii cu 10% a cheltuielilor pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat la domiciliul beneficiarilor, ca urmare a majorării la 1,1% a comisionului poştal, conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018', a explicat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, citat în comunicat.
Astfel, din totalul de 43.236.000 lei, 42.566.000 de lei sunt necesari pentru plata pensiilor şi ajutoarelor de bătrâneţe şi pentru achitarea comisionului poştal aferent, majorat la 1,1 % conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018.
Posibilitatea utilizării sumelor din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat este stipulată de OUG nr.102/2018 privind rectificarea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2018.
Totodată, suma de 670.000 de lei este prevăzută pentru achitarea comisionului aplicat pensiilor, ajutoarelor şi indemnizaţiilor plătite din bugetul de stat (460.000 lei), dar şi pentru cel aplicat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială (210.000 lei).
Pe acelasi subiect: