Painea s-ar putea scumpi cu 30%, din cauza inundatiilor si a importurilor! VIDEO
Vesti greu de digerat vin de la fermieri! Pana la sfarsitul anului brutarii ar putea scumpi produsele de panificatie cu pana la 30%. Cauza: lipsa de pe piata a graului de buna calitate si cresterea importurilor de faina pana la finele anului.
Am avut ba inundatii, ba seceta, utilitatile s-au scumpit, importam mult, asa incat ne putem astepta la o paine mai scumpa cu 30%, ne avertizeaza producatorii agricoli, care se plang ca foarte putin din graul recoltat poate fi trasformat in faina si majoritatea va fi vandut doar ca grau furajer.
Pe de alta parte, producatorii de paine spun ca in ciuda scumpirii graului pe piata internationala din ultima perioada, ei n-au scumpit painea si vor incerca sa tina preturile fixe si de acum inainte.
In timp ce la noi inundatiile au pus la pamant culturile, in tari precum Rusia le-a parjolit focul. Pretul graului s-a dus astfel 170 de dolari pe tona, cu 60 de dolari mai mult decat anul trecut.
Romania a importat tot mai mult grau, in ultimii trei ani, desi productia s-a mentinut relativ constanta. Anul acesta de exemplu, producatorii agricoli spun ca vom cumpara de peste granita de doua ori mai mult decat anul trecut. Motivul: calitatea graului nostru scade de la an la an.
Un fermier a recoltat in medie 2 tone de grau la hectar anul acesta, in conditiile in care o productie buna inseamna peste 3 tone. La export au plecat insa 1,2 milioane de tone din graul de calitate.
Asadar, o scumpire cu 50% a kilogramului de grau ar putea avea efecte in oglinda la pretul painii. Ministerul Agriculturii le-a mai indulcit amarul fermierilor spunand ca subventiile pe hectar nu vor scadea anul acesta. Astfel, pe langa cei 81 de euro pe hectar din fonduri europene, statul va da inca 36 de euro.
Pe acelasi subiect: