O misiune a FMI soseste la Bucuresti pe 31 iulie, pentru a sasea evaluare
O misiune a Fondului Monetar International (FMI) se va afla la Bucuresti in intervalul 31 iulie-13 august pentru a sasea misiune de evaluare a acordului preventiv cu Romania si pentru consultari periodice, a declarat reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, Tonny Lybek.
"Vizita va avea loc in comun cu echipe ale Comisiei Europene si Bancii Mondiale. In timpul vizitei, vor avea loc intalniri cu autoritatile, precum si cu reprezentanti ai sindicatelor, asociatiilor patronale, bancilor, organizatiilor societatii civile si cu partidele politice. Autoritatile romane trateaza aranjamentul stand-by cu FMI drept preventiv, insemnand ca nu intentioneaa sa traga din resursele disponibile", se arata intr-un comunicat al FMI, citat de Mediafax.
Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, ca delegatia comuna a Fondului Monetar International (FMI), Comisiei Europeane (CE) si Bancii Mondiale (BM) si-a amanat vizita in Romania, programata sa inceapa pe 24 iulie, in saptamana care urmeaza sa se desfasoare referendumul pentru demiterea presedintelui Basescu, din 29 iulie.
Romania are in derulare un acord de tip preventiv cu FMI in valoare de 3,6 miliarde de euro, completat de o intelegere similara cu Comisia Europeana pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde de euro si o linie de credit de 400 milioane de euro de la Banca Mondiala. Acordul cu institutiile financiare internationale a fost incheiat in martie 2011, in prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat in perioada 2009-2011.
Citeste si:
Moneda nationala s-a oprit, pentru putin timp, din picaj. Cotatia euro-leu a coborat