Cei mai multi au comandat platouri ce contin preparate din pui si din porc, branzeturi si legume proaspete, si au platit 60 de lei. Altii au vrut si sarmale, piftie sau salata boeuf, iar cei mai pretentiosi au comandat chiar meniuri cu mancare chinezeasca.

Daca nu v-ati hotarat inca trebuie sa va grabiti. Firmele de catering au primit comenzi cu mult timp in urma si e putin probabil sa mai gasiti una care sa va pregateasca mancarea pana maine seara.

"Avem de lucru mai mult decat de obicei. Avem in jur de 50 de comenzi pe zi. Au crescut vanzarile undeva intre 30 si 40%", spune Nicolae Muresan, managerul unei firme de catering.

Cat va costa o seara la restaurant?

Daca in bucataria firmelor care livreaza mancare e forfota mare, in cea a unui restaurant indian lucrurile iau amploare. Aici 8 bucatari pregatesc pentru masa de revelion mancaruri care mai de care mai gustoase.
 
Toate cele 150 de bilete pentru masa de revelion s-au vandut ca painea calda inca de acum o luna. Pretul: 200 de lei de persoana, iar pe langa mancare oaspetii au parte si de un spectacol indian.

"Cei care vin sa isi petreaca trecerea dintre ani la noi vor gusta mancaruri specific indiene, pe baza de pui, porc mandasa si peste", spune Sebastian Antal, administratorul unui restaurant.

Patronii zambesc multumiti: profitul de acum le mai sterge amarul din perioada slaba de peste an.