Ministerul Mediului pregătește taxa pe plastic, sticlă și aluminiu. Ce valoare va avea și pentru ce ambalaje se va plăti
Sticle plastic
Taxa pe ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu ar urma să fie de 50 de bani, ambalajeșe produselor lactate şi cele de peste 3 litri urmând a fi exceptate, a anunțat ministrul Mediului, Tánczos Barna.
Potrivit ministrului, în câteva săptămâni va fi realizat proiectul Hotărârii de Guvern care va introduce o taxă pe ambalaje, al cărei scop este creşterea gradului de reciclare a acestora.
Conform proiectului, consumatorul final va plăti 50 de bani pentru fiecare ambalaj din plastic, aluminiu sau sticlă cu capacitatea de până la trei litri, excepţie făcând ambalajele lactatelor. Banii urmează să fie recuperaţi în urma reciclării deşeurilor la automate amplasate special.
"Este un proiect de Hotărâre de Guvern care a fost în consultare publică, astăzi (luni – n.r.) am avut trei sau patru ore de discuţii cu principalii factori care sunt implicaţi şi vor fi implicaţi în procedura de colectare şi de garantare, de funcţionare a sistemului, care este unul destul de complex. Am văzut o voinţă de implicare din partea producătorilor de băuturi alcoolice, bere şi alte băuturi şi din partea producătorilor de sucuri. Mâine o să am o întâlnire cu mari retaileri, pentru că sistemul va funcţiona doar în cazul în care toată lumea vine şi susţine sistemul. Producătorul trebuie să plătească garanţia către cel care administrează sistemul, retailerul trebuie să fie de acord, să lase organismul acela intermediar să facă investiţii pentru a asigura colectarea. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm colectarea şi în sate. (...) În cel mai scurt timp posibil, probabil în câteva săptămâni, vom avea Hotărârea de Guvern gândită. Aşa cum este acum gândit sistemul, în preţul fiecărui produs va fi inclusă garanţia de 50 de bani care va fi plătită de consumator”, a afirmat ministrul Mediului, luni seară, la Antena 3, potrivit News.ro.
Ministrul a explicat că garanţia plătită va fi recuperată de către clientul final prin introducerea recipientului de plastic, sticlă şi aluminiu în automatele speciale.
În afară de produsele lactate, vor putea fi recuperate prin acest sistem toate produsele care sunt îmbuteliate în ambalaje din plastic, aluminiu sau sticlă, cu capacitatea de până la 3 litri.
"A trecut de consultarea publică, în momentul de faţă încorporăm observaţiile în proiectul de HG, până în primăvară va fi lansat proiectul astfel încât să se facă investiţiile până în 2022, investiţiile în aceste automate, în logistica care colectează apoi din fiecare cătun, din fiecare sat, din fiecare comună ambalajele returnate şi ajung practic la reciclat”, a explicat ministrul.
El a precizat că poluări masive precum cea de pe râul Cerna nu vin neapărat din marile oraşe, ci din localităţi rurale.
Referindu-se la faptul că există situaţii în care ape au fost acoperite de mii de deşeuri reciclabile, ministrul Mediului a catalogat aspectul drept o "situaţie catastrofală, generată de iresponsabilitatea noastră a tuturor, care aruncăm în albiile râului gunoi”.
Tánczos Barna a spus că este "aproape imposibil să mergem la fiecare poluator, este imposibil să ajungi la fiecare om în parte care aruncă gunoaie în apă”, însă pot exista programe de prevenire şi controale făcute în comun de poliţia locală, Garda de Mediu, pentru prevenirea unor astfel de situaţii.
Pe acelasi subiect: