In timp ce oamenii ii cereau demisia in strada, Piedone anunta ca va face un monument si ca nu e raspunzator de tragedie
In timp ce oamenii sunt revoltati si cer in strada ca primarul Cristian Popescu Piedone sa faca un pas inapoi si sa explice cum a fost posibil ca un club din sectorul condus de el sa se transforme in cuptor, cel vizat anunta ca va face un monument.
Si este sigur ca nu a gresit cu nimic. Citeaza din articole de lege care ii sunt favorabile si asteapta ca procurorii sa ii dea dreptate.
''Este legal ca un club sa functioneze in baza unei declaratii date pe proprie raspundere de patron?'' Poate fi pana la un punct. Cel in care Primaria verifica in teren afirmatiile unui patron care urmareste profitul si scurtarea birocratiei.
Dar oare a verificat Piedone clubul Colectiv? "Si da si nu" este raspunsul sau. Mai exact, a controlat actele pentru bauturi.
Procurorii au plecat cu alte documente de la Primaria Sectorului 4. Ei verifica in ce conditii a dat institutia autorizatie de functionare clubului Colectiv. In urma au lasat o cladire blindata.
S-a schimbat totusi ceva la Primaria Sectorului 4. S-au instituit masuri draconice de intrare in institutie caci, da, primarul Piedone trebuie protejat de toti musafirii nepoftiti. Primarul Piedone este suparat ca oamenii vor raspunsuri si ca presa insista. Asa ca pentru a ajunge la el, trebuie sa invingi portarii.
La registratura de pilda oamenii trebuie sa prezinte buletinul si in baza lui li se da o cartela. La urmatoarea usa sunt intampinati de 2 reprezentanti de la Politia Locala care ii inregistreaza. Si ajungi in orice alta parte a Primariei doar daca esti preluat de un angajat de-aici.
Cel care a intrat fara probleme la Piedone este Ilie Nastase, senator ales in sectorul 4 al Capitalei.
"Sunt senator de Sectorul 4 si am venit sa beau o cafea cu primarul, nu stiu ce aveti", a spus Ilie Nastase.
In ceea ce priveste presa, Cristian Popescu a ales sa comunice prin intermediul unor comunicate postate pe internet. El a transmis un punct de vedere privind legalitate eliberarii autorizatiei de functionare pentru clubul Colectiv.
Argumentul este un articol de lege care spune ca la Registrul Comertului nu trebuie sa prezinti aviz de la pompieri pentru a fi inregistrat in baza de date si sa primesti un cod unic. Dar articolul cu pricina a fost amendat in doua randuri de legiutor. O data a fost inclus avizul pompierilor, apoi aceasta obligatie a fost retrasa.
Primarul ramane, cum altfel, consecvent declaratiilor date. "Din verificarile facute, are toate avizele. Nu suntem raspunzatori pentru constructiile pe care le-au facut in interior", a spus Piedone.
El se prevaleaza de un articol care spune ca daca ai sub 80 de locuri pe scaune in club, nu ai avea nevoie de acest aviz de la pompieri. Unul dintre patronii clubului "Colectiv", Alin Anastasescu, le-a spus procurorilor ca el a cerut autorizare farasa specifice numarul de persoane care pot incapea in club.
Intrebare avocat Marcu: Care a fost continutul declaratiei pe proprie raspundere la Primaria Sectorului 4 in vederea emiterii autorizatiei de functionare?
Raspuns: Declaratia a fost pentru 80 de scaune. Intrucat in acea cerere nu sunt trecute numarul de persoane in picioare, nu am specificat acest aspect.
Dupa logica Primariei, daca pe scaune se pot aseza 5 persoane, in interior pot fi chiar si 1.000 de oameni la un loc. Nimeni nu cere avizul pompierilor. Dupa aceeasi logica, Primaria, dupa ce accepta o declaratie pe propria raspundere, nu are nicio obligatie sa faca vreo verificare in acest sens. Adica sa vada ce este de fapt in acel club.
Astfel, Primaria a girat existenta unui club care s-a transformat intr-un loc al mortii, pentru ca nu fusesera luate nici macar cele mai elementare masuri de prevenire a incendiilor.
"Monumentul celor fara de vina" va fi edificat in rondul situat pe strada Tabacarilor nr. 7, a anuntat Primaria.