Fratii Awdi condamnati definitiv la 8 si respectiv 6,4 ani de inchisoare pentru delapidarea CFR Mesagerie. Cei doi sunt sunt cercetati si pentru pagubirea Rodipet cu 35,5 mil. euro
Mehdi Awdi. Foto: Mediafax
Fratii Hassan si Mehdi Awdi au fost condamnati definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucuresti la opt ani, respectiv sase ani si patru luni de inchisoare in dosarul delapidarii CFR Mesagerie. Curtea de Apel le-a micsorat, astfel, celor doi pedepsele de cate zece ani de inchisoare dispuse in 31 ianuarie, la fondul dosarului, de Tribunalul Bucuresti.
Tot prin decizia de joi, ceilalti inculpati din dosar, Bassam Istanbouly si Iordan Badeanu, au ramas cu pedepsele hotarate de Tribunalul Capitalei - cinci ani, respectiv trei ani si patru luni de inchisoare.
In decembrie 2012, fratii Hassan si Mehdi Awdi, cetateni americani, impreuna cu libanezul Bassam Istanbouly si Iordan Badeanu, au fost trimisi in judecata de procurorii DIICOT, pentru delapidarea CFR Mesagerie SA si spalare de bani.
Potrivit DIICOT, cei patru, avand functii de conducere la CFR Mesagerie SA, precum si in cadrul altor societati comerciale, au constituit o asociere infractionala in scopul delapidarii CFR Mesagerie, prin insusirea activelor patrimoniale de care dispunea societatea, dar si in scopul sustragerii de la plata catre bugetul de stat a impozitelor si taxelor datorate de catre aceasta societate.
Intentia membrilor gruparii, sustin anchetatorii, ar fi fost aceea de a falimenta CFR Mesagerie, prin transferarea tuturor activelor catre alte societati comerciale pe care inculpatii le controlau, astfel incat sa nu se respecte obligatiile asumate prin contractul de privatizare al CFR Mesagerie, precum si in vederea obtinerii unor beneficii financiare substantiale.
In acest scop, sustine DIICOT, inculpatii ar fi procedat la incheierea de contracte fictive de prestari de servicii, o parte dintre acestea antedatate, in baza carora au fost inregistrate in contabilitatea CFR Mesagerie facturi fiscale reprezentand cheltuieli avand la baza operatiuni nereale, metoda prin care s-ar fi realizat atat sustragerea de la plata obligatiilor fiscale catre bugetul de stat, cat si insusirea in mod nelegal a activului patrimonial al societatii.
"Actionand in aceasta modalitate, inculpatii si-au insusit din patrimoniul SC CFR Mesagerie SA active in valoare de aproximativ 3.400.000 lei si au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 380.000 lei", au precizat anchetatorii.
In vederea recuperarii prejudiciului, procurorii DIICOT au dispus masuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile si parti sociale detinute de inculpati la diverse societati comerciale.
Fratii Awdi sunt cercetati si pentru pagubirea societatii Rodipet SA cu 35,5 milioane euro.