Directiva UE: Amenzile de circulatie se vor aplica indiferent de statul din care provine soferul
Consiliul de Ministri ai Transporturilor din Uniunea Europeana a aprobat joi o propunere de directiva privind facilitarea aplicarii transfrontaliere a normelor privind siguranta rutiera, respectiv executarea amenzilor de circulatie indiferent de statul din care provine soferul.
"In Romania in acest moment nu se pot pune in executare procesele verbale de contraventie, devenite titlu executoriu, pentru cetatenii straini care au incalcat normele de circulatie. Sunt 37.000 de procese verbale de contraventie intocmite cetatenilor straini care, in calitate de conducatori auto, comit incalcari ale legislatiei rutiere" a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care a participat la reuniunea Consiliului de Ministri, organizata la Bruxelles.
Abaterile pentru care vor fi aplicate prevederile directivei sunt depasirea vitezei, neutilizarea centurii de siguranta, neoprirea la culoarea rosie a semaforului, conducerea vehiculului in stare de ebrietate sau sub influenta drogurilor, neutilizarea unei casti de protectie, conducerea pe banda destinata urgentelor si utilizarea telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicatii in timpul condusului.
Boagiu a mai spus ca, pentru a pune in aplicare directiva, statele membre, inclusiv Romania, trebuie sa realizeze un sistem IT integrat.
Totodata, ea a afirmat ca viitoarele autostrazi din Romania vor dispune de o tehnologie moderna prin care se vor instala sisteme de detectare a accidentelor si de monitorizare a traficlui.
Propunerea de directiva se fundamenteaza pe rezultatele unor studii ale Comisiei Europene care au aratat ca un numar semnificativ de cetateni nerezidenti se sustrag sanctiunilor rutiere aplicate pe teritoriul statelor membre pe care se afla sau il tranziteaza.
Pe acelasi subiect: