Din 1 septembrie, Comisia Europeana ne impune doar un anumit tip de aspiratoare: cu consum mai mic de energie, dar mai scumpe
Mai scumpe, dar cu un consum mai mic de energie si cu aceeasi putere, asa vor fi noile aspiratoare, care vor inlocui treptat vechile modele.
Incepand de luni, au intrat in vigoare prevederile Comisiei Europene, care opresc productia si importul de aspiratoare cu o putere mai mare de 1600 de wati. Noile modeleau fost gandite astfel incat sa reduca substantial consumul de curent.
Acesta este aspiratorul eco, un model agreat de Comisia Europeana. De la 1 septembrie, producatorii sunt obligati sa le faca pe toate eficiente: cu motor cat mai mic, dar care sa aspire la fel de bine. Punem unul langa altul un aspirator din noua generatie si unul din vechea generatie si incepem sa comparam.
Diferentele dintre cele doua? Aspiratorul din noua generatie are 1550 W, cel vechi de 1800. Asadar, primul castiga pentru ca are un consum mai mic de curent. Sa vorbim si despre puterea de aspirare: cel nou are 330 de w, cel vechi 400. Ce inseamna asta pentru o gospodina? Asadar, diferenta este, din acest punct de vedere, insesizabila. Vom avea insa o surpriza cand vine vorba de pret. Aspiratoarele din noua generatie sunt mult mai scumpe.
Adica platim mai multi bani pe aspirator pe care ii amortizam insa apoi prin reducerea consumului de curent. Iata un exemplu: pretul creste cu 190 de lei, de la 360 de lei la 550.
"E OK sa ne supunem regulilor impuse de UE, insa noi nu avem banii de acolo, aceleasi salarii", e de parere un roman. Dupa ce stocurile existente se vor epuiza, aspiratoarele din noua generatie vor domina piata. Pana atunci, exista oferte la cele vechi.
Reglementarile Comisiei Europene nu se opresc insa aici. Tot ca sa limitam cat mai mult risipa de energie electrica, din 2017 limita maxima admisa va cobora pana la 900 w. Toate modele existente acum la vanzare vor disparea de pe rafturi.
Mai multe despre:
#aspiratoare#Comisia Europeana
Pe acelasi subiect: