Zeci de mii de români și-au pierdut viața încercând să iasă fraudulos dintr-o țară care-i ținea în foame, întuneric și frig.

Nimeni nu avea voie să dețină pașaport și orice legătură cu străinătatea era atent verficată. Românii care au ieșit în stradă, la Revoluția din ’89, sunt eroii cărora astăzi le datorăm ușile larg deschise ale Europei și ale lumii întregi.

În comunism, graniţele statului erau aproape imposibil de trecut. Prea puţini români plecau în străinătate. Numai în condiţii stricte. Partidul nu lăsa loc de discuţie când venea vorba de un posibil contact cu alte mentalităţi. Ideea de “lume liberă” nu trebuia să răzbată prin hăţişurile societăţii multilateral dezvoltate.

Pentru un concediu la cunoscuţi - deşi erau extrem de rare cazurile - îţi trebuia chemare. O scrisoare din partea celui care urma să îţi fie gazda prin care dădea asigurări că te vei întoarce în România.

Chiar şi în ţările din blocul comunist, excursiile se făceau cu grupul, după verificări minuţioase. Romanii nu aveau voie să deţină un paşaport permanent, mai ales după apariţia decretelor 156 şi 310. Autorităţile primeau mâna liberă să refuze eliberarea actelor fără prea multe explicaţii.

Cei care primeau, totuşi, acceptul să iasă din ţară, erau obligaţi să înapoieze documentele în 48 de ore de la întoarcere. Altfel, deveneau infractori.

Document strict secret/sursa CNSAS.RO: “Menţionăm cazul VLAD, economist {...} Asupra sa s-au găsit bunuri de provenienţă străină, sume în lei și valută pe care nu le-a putut justifica legal. {...} Pentru faptele comise, “VLAD” a fost condamnat la 12 ani de închisoare”.

Așa cum arăta un raport al Securității din acea perioadă.

Plecările se organizau prin Oficiul Naţional de Turism, pe un itinerariu prestabilit. Statul reglementa şi contactul cu cetăţenii străini. Decretul 408 din 1985 - abrogat apoi chiar în zilele Revoluției - le impunea românilor să raporteze şi să dea detalii în scris despre convorbiri.

Continuarea pe www.stirileprotv.ro.