Cu rabdare... ajungi la bani. Metoda prin care o grupare de infractori a incercat sa sparga un bancomat din Marea Britanie FOTO
O grupare de hoti a reusit sa sparga un bancomat din Marea Britanie sapand, timp de sase luni, un tunel cu lungimea de peste 30 de metri, bine-consolidat si iluminat, infractorii furand doar aproximativ 7.000 de euro, informeaza Sky News.
Constructia tunelului a fost inceputa intr-un canal, in spatele unui magazin. Hotii au sapat un tunel de peste 30 de metri, cu diametrul de circa 1,3 metri, care trecea pe sub o parcare si pe sub fundatia unei cladiri, in Greater Manchester.
Potrivit politiei, lucrarile au durat cel putin sase luni. La capatul tunelului, hotii au trebuit sa perforeze si un perete de beton de aproape 40 de centimetri, pentru a ajunge la bancomat.
"De cand lucrez eu, nu am mai vazut o astfel de spargere", a declarat detectivul Ian Shore. "Paguba nu a fost foarte mare; infractorii nu au reusit sa ia suma la care sperau", explica detectivul.
In bancomat puteau fi pana la 20.000 de lire sterline (25.000 de euro), dar in momentul spargerii erau doar 6.000 de lire (echivalentul a 7.200 de euro).
Citeste si:
Pe acelasi subiect: