CNAS schimba lista cu medicamente gratuite! Cat mai ajung banii pentru sanatate?
Ca sa mai salveze din banii de buget, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a decis sa modifice lista cu medicamente gratuite, introducand produse generice, care sunt mai ieftine decat originalul. Asociatiile pacientilor bolnavi cronic acuza autoritatile ca ii condamna pe acestia la moarte, pentru ca multi dintre ei nu-si vor mai permite noile tratamente.
Presedintele CNAS, Lucian Duta, a explicat ca, prin modificarea listei de medicamente gratuite si introducerea unora mai ieftine se face o reducere a costurilor cu 20%, ceea ce va creste accesul la terapie.
“Pe toate listele de gratuitati C1-boli cronice (leucemie, hepatite, epilepsie, Alzheimer, anemia in cancer), C2-programele nationale (cancer, SIDA, TBC) si C3 (tratamente pentru copii) vor fi medicamente generice, adica cele iesite de sub patent, dar care sunt la fel de eficiente. Tari precum Franta sau Anglia folosesc in special medicamente generice. Daca un medicament nu are generic, atunci vom acorda gratuit molecula originala. Nu vom lasa oamenii fara medicamente", a declarat Lucian Duta, citat de Mediafax.
Presedintele CNAS a mai spus ca structura de tratament de pe toate listele nu se schimba.
"Mii de bolnavi asteapta sa intre in tratament. Schimband listele de gratuitati, numarul celor care vor putea accede la terapie va creste", a mai spus Duta.
De cealalta parte, Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania acuza CNAS de lipsa de transparenta si sustine ca, din contra, noile preturi vor duce la o majorare a costului tratamentelor.
“Costurile care apar in aceste liste arata clar ca vor exista pacienti condamnati pentru ca nu isi vor permite tratamentul necesar. CNAS isi permite sa modifice si Lista C2, desi acest lucru nu a fost anuntat niciodata, nu este cuprinsa in Ordinul 615, introducand coplata pe programele nationale de sanatate. CNAS incalca legile acestei tari, care obliga la transparenta in momentul in care se iau decizii care afecteaza viata a milioane de pacienti. De asemenea incalca legi organice care asigura gratuitatea si continuitatea tratamentului pentru unele patologii", sustin reprezentantii pacientilor.
Pe acelasi subiect: