Aproape 40% dintre afacerile din Romania sunt conduse de femei. Business-urile derulate de romance s-au ridicat la 71,4 mld.lei. Topul domeniilor de activitate
Aproape 40% dintre afacerile din Romania sunt conduse de femei, din postura de patron sau actionar majoritar. Femeile fac in general afaceri in comert si consultanta, potrivit unui studiu citat de Mediafax.
Potrivit datelor statistice furnizate de agentia KeysFin, femeile reprezinta 160.109 din totalul de 444.748 actionari majoritari la cele 434.239 de societati comerciale luate in calcul.
"Daca ar fi sa facem portretul robot al femeii care face afaceri in calitate de actionar majoritar, aceasta are varsta medie de 35 - 50 ani, locuieste la oras, are studii superioare si este focusata pe comert", arata studiul citat.
Cele mai multe femei implicate in afaceri sunt in Bucuresti (26.255), Cluj (7.284), Constanta (6.870), Timis (6.099) si Bihor (5.316).
Afacerile derulate de romance s-au ridicat, in 2013, la 71,4 miliarde de lei, o suma care reprezinta peste 22% din totalul afacerilor celor peste 400.000 de firme luate in calcul in studiu.
Cele mai multe femei implicate in afaceri din pozitia de actionar majoritar in Romania sunt romance (143.365). Pe langa ele, mai conduc afaceri in Romania si femei din China (144), Germania si Italia (peste 200), Republica Moldova (72), Austria (39), Turcia (38), Franta (34), Ungaria (27) si SUA (24).
In privinta domeniilor de activitate, cele mai multe prefera sa faca afaceri in comert, astfel ca peste 23.000 de firme care au ca obiect de activitate acest domeniu sunt conduse sau au actionari majoritari persoane de sex feminin. Femeile au dezvoltat afaceri si in sectorul consultantei pentru afaceri si management (5.000 de firme), dar si in sectorul transportului de marfa si persoane (4.300). Un alt domeniu in care sunt o prezenta activa este cel al contabilitatii, auditului financiar si consultantei in domeniul fiscal, dovada fiind cele 3.894 de firme din acest sector care au actionari majoritari femei. In topul 10 al preferintelor femeilor de afaceri din Romania mai sunt lucrarile de constructii (3.231 firme), barurile (2.895 companii) si farmaciile (2.237 firme).
Majoritatea firmelor in care sunt implicate femei in calitate de actionar majoritar au, in medie, trei salariati si o cifra de afaceri de pana la 500.000 lei, potrivit studiului citat.