9 judete sau 12 regiuni. PDL se hotaraste peste doua luni cum va fi impartita Romania VIDEO
Conducerea democrat-liberalilor a decis, aseara, la o intalnire de taina desfasurata la o vila de protocol din Capitala, sa transeze cat mai repede subiectul. La solicitarea presedintelui Traian Basescu, guvernantii ar trebui sa redeseneze judetele tarii pana la sfarsitul lunii noiembrie. Imediat cei de la UDMR au anuntat ca nici nu vor sa auda de subiect. Asa ca proiectul nu poate trece de Parlament, cata vreme si opozitia se opune.
Daca o eventuala remaniere a guvernului ramasa in sarcina premierului si a presedintelui, democrat-liberalii au vorbit mai bine de doua ore despre... impartirea pe regiuni a tarii.
"Pentru noi este o prioritate de top. Aseara am decis sa mergem inainte cu acest proiect. Am decis sa cautam formule care sa duca la consensul in coalitie. Am stabilit ca tactic sa avem o marja de flexibilitate in discutiile cu UDMR", a spus Sever Voinescu, purtatorul de cuvant al PDL.
Potrivit unor surse din partid, formula agreata ar fi cu 12 mega-judete, in speranta ca UDMR nu se va opune din nou. Numai ca "reorganizarea administrativ teritoriala a Romaniei, dar si modificarea Constitutiei vor fi subiecte de actualitate pentru partidul nostru dupa alegerile din 2012", potrivit liderului deputatilor UDMR, Mate Andras.
In varianta initiala a PDL, agreata si de Traian Basescu, Romania avea opt mega-judete, impartite pe criteriul regiunilor istorice. Pana sa respinga definitiv proiectul, cei de la UDMR au avut propria lor varianta - cu 16 regiuni - din dorinta de a conserva caracterul etnic al unor zone din Transilvania.
"Noi sustinem de atunci poriectul pe care l-a prezentat PDL-ul, dar un proiect se transforma in lege daca ai numarul suficient de voturi", afirma Eugen Nicolicea, liderul deputatilor UNPR.
Iar in acest moment nu este o majoritate care sa sustina reorganizarea pana la finele anului, indiferent de forma, pentru ca si opozitia se opune.
"Nu poti sa faci impartierea intr-o luna. Ba in formula 8, 8 plus 2, 12 minus 2... Domnule, vorbim despre impartirea teritoriala a Romaniei! Este prea important subiectul, este prea serios", spune transant Paul Victor Dobre, vicepresedinte PNL.
Dincolo de tensiunile din coalitie, singurul subiect cu care PDL si UDMR sunt de acord este cel ar comasarii alegerilor.