2.700 lire sterline/secunda. Atat te costa sa urmaresti indeaproape finala de la 100 m. masculin a JO 2012
Vesti bune pentru fanii Jocurilor Olimpice. Organizatorii competitiei au pregatit diverse promotii pentru aceia care doresc sa urmareasca de aproape concursul. Vestea proasta este ca acestia ar trebui sa-si ipotecheze casa pentru a-si putea achizitiona un bilet VIP, chiar langa arena din capitala londoneza, informeaza Daily Mail. Singurii care vor avea de castigat vor fi elevii britanici, care au la dispozitie 125.000 de locuri gratuite.
Cele mai ieftine bilete pentru competitia din 2012, care-ti asigura un loc la finala de la altletism 100 metri costa “doar” 27.000 lire sterline de persoana si se adreseaza mai mult clientilor corporate, insa oricine detine aceasta suma le poate achizitiona. Asta inseamna 2.700 lire sterline pentru o secunda a celebrei competitii sportive. Mai mult, pentru a cumpara aceste bilete “promotionale”, trebuie sa comanzi cel putin 10 locuri. Totalul: 270.000 lire sterline. Pentru aceasta suma, participi atat la deschiderea, cat si la inchiderea ceremoniei JO, petreci noua zile pe stadionul Olimpic urmarind competitia, ai cazare intr-un hotel de lux cu cina inclusa.
Unul dintre organizatorii JO a declarat ieri pentru ziarul britanic: “Aceasta este singura metoda care-ti garanteaza finala de 100 metri masculin. Anticipam ca dupa 24 iunie oamenii se vor bate pe bilete”.
Totodata, oficialii Jocurilor Olimpice au pastrat cateva locuri pentru piata corporate, si anume oamenii de afaceri si antreprenori care vor asista la competitie.
Asadar, pentru cei care vor sa-si cumpere bilete in finala concursului, ofertele “promotionale” incep de la 270.000 de lire sterline (pentru minimum 10 locuri rezervate) si ajung pana la 495.000 lire sterline. Aceste promotii fac parte din programul de ticketing, cu care organizatorii JO spera sa obtina vanzari de milioane de lire sterline.
“Facilitatile acordate vor crea o experienta de clasa si inovatoare pentru vizitatori. Ne vom folosi de acest concurs pentru a promova calitatea si diversitatea mancarurilor engleze din regiune”, se arata pe site-ul organizatorilor competitiei olimpice.
Un purtator de cuvant al JO a declarat ieri ca aproape un million de oameni au aplicat pentru finala de 100 metri masculin, care va avea loc pe un stadion cu 80.000 de locuri.
A XXX-a editie a Jocurilor Olimpice se va desfasura la Londra, Marea Britanie, in perioada 26 iulie - 12 august 2012. Londra va deveni astfel primul oras din istorie care va organiza Jocurile Olimpice de vara pentru a treia oara, dupa cele din 1908 şi 1948. La 6 iulie 2005, orasul a fost ales drept gazda a competitiei olimpice din 2012, de catre membrii Comitetului International Olimpic la cea de-a 117-a sesiune de la Singapore.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: