Numarul de conturi romanesti din Facebook a atins 7 milioane
Numarul de conturi romanesti din Facebook a atins 7 milioane, in crestere cu 25% fata de ianuarie 2013. 1,4 milioane apartin utilizatorilor din Bucuresti, potrivit Facebrands.ro.
"Facebrands.ro si Facebrands PRO, serviciile de monitorizare si analiza a activitatii pe Facebook in Romania, au intregistrat miercuri cifra de 7.000.000 utilizatori romani de Facebook. Numarul de utilizatori romani ai Facebook a crescut in anul 2013 cu 25%, crestere apropiata fata de 2012, cand a atins 27%, in timp ce in 2011 numarul lor a urcat cu 83%", se arata intr-un comunicat al Facebrands.ro.
Din cei 7 milioane, aproape 94% si-au setat orasul in profilul paginii.
Capitala are cei mai multi utilizatori ai retelei Facebook in Romania, 1,43 milioane, insa cifra lor reprezinta doar 21,9% din totalul utilizatorilor care si-au setat orasul in profil, fata de 25,7% in urma cu un an (1,29 milioane in ianuarie 2013, 25,7% din total), urmata de Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara si Constanta, care au acum peste 200.000 utilizatori.
Alte 9 orase au peste 100.000 de utilizatori de Facebook, respectiv Craiova, Brasov, Galati, Ploiesti, Oradea, Arad, Bacau, Pitesti si Sibiu. Printre orasele care au crescut cel mai mult ca numar de utilizatori de Facebook se numara Cluj-Napoca, Iasi si Constanta.