"Gaura neagra" in reteaua mondiala. Tara aproape decuplata de la Internet
Siria era aproape decuplata de la reteaua de Internet marti, au constatat firme americane care supravegheaza traficul mondial pe web, relateaza AFP.
"Siria s-a confruntat in aceasta (marti) dupa-amiaza cu o pana de Internet", a anuntat Biroul insarcinat cu operatiuni de stabilizare a conflictelor din cadrul Departamentului de Stat american, preluand pe contul sau informatii de la firme americane in domeniul inaltei tehnologii.
Un purtator de cuvant al departamentului nu a fost in masura sa confirme acest mesaj postat pe Twitter si nici sa explice motivele acestei aparente adevarate "gauri negre" in reteaua mondiala. Astfel, Umbrella Security Labs a anuntat o "prabusire semnificativa a traficului (pe Internet) in Siria" incepand de la ora 18.45 GMT (21.45, ora Romaniei).
"Daca te uiti mai atent, se pare ca Siria aproape ca a disparut de pe Internet", a declarat Dan Hubbard, de la aceasta firma.
Gigantul american Google a publicat reprezentari grafice, cu ajutorul firmelor Akamai si Renesys, relevand o prabusire a circulatiei de informatii pe Internet de pe teritoriul Siriei.