Facebook se confrunta cu un val de investigatii in Europa, privind respectarea vietii private. Posibile schimbari ale practicilor de afaceri, dar si amenzi ce ar putea atinge milioane de euro
Facebook se confrunta cu un val de investigatii in Europa, privind respectarea vietii private a utilizatorilor. Autoritatile de reglementare din Franta, Spania si Italia s-au alaturat celor din Olanda, Germania si Belgia, care analizeaza practicile companiei.
Investigatiile se refera la utilizarea de catre companie a informatiilor personale despre peste 300 de milioane de utilizatori din Europa, prin combinarea datelor din servicii precum Instagram si WhatsApp, pentru a atrage publicitate, relateaza MarketWatch.
Autoritatile se refera si la felul in care Facebook foloseste butonul "like" pentru a urmari obiceiurile utilizatorilor de navigare pe Internet.
Investigatiile ar putea duce la ordine oficiale de modificare a practicilor de afaceri ale Facebook, dar si la posibile amenzi care ar putea atinge milioane de euro.
Eforturile comune ale autoritatilor de reglementare sunt semnificative avand in vedere ca pana nu demult Facebook a fost investigata de o singura institutie de acest tip, cea din Irlanda, unde se afla sediul central din Europa al companiei americane.
In ultima perioada, autoritatile europene de reglementare s-au concentrat pe practicile marilor companii americane, inainte de introducerea unei legi care urmeaza sa modifice felul in care sunt tratate problemele referitoare la respectarea vietii private in Uniunea Europeana.