In ultimii ani, colectarea de date despre consumatori s-a dezvoltat intr-o industrie de miliarde de dolari, in care cei mai importanti jucatori obtin informatii analizand cautarile online, activitatea de pe retelele sociale, cumparaturile si date publice, potrivit Financial Times. Activitatea acestora este in mare parte nereglementata, in timp ce oamenii sunt tot mai ingrijorati de supravegherea stricta de catre state.

"Dosarele" rezultate includ mii de detalii despre persoane, inclusiv probleme de sanatate, bonitate financiara si chiar date despre femeile gravide. Companiile folosesc algoritmi pentru a determina pe baza datelor adunate cum sa anticipeze si sa influenteze comportamentul consumatorilor.

Informatii simple despre varsta, sex si locatie se vand chiar si cu 0,0005 dolari pe persoana, sau 0,5 dolari la 1.000 de persoane, potrivit unor oferte de preturi obtinute de Financial Times. Informatiile despre persoane considerate influente in reteua sociala au un pret mai ridicat, de 0,00075 dolari, sau 0,75 dolari pentru 1.000 de astfel de indivizi. Detaliile privind veniturile si istoricul cumparaturilor sunt usor mai valoroase, cu preturi de 0,0001 dolari pe persoana.

Potrivit unor surse din industrie, "dosarul" complet al unei persoane se vinde cu mai putin de un dolar.

"Nu ai o valoare prea mare", a afirmat Dave Morgan, fondator al uneia dintre primele companii care folosesc datele despre traficul pe internet pentru a transmite ulterior reclame in functie de profilul consumatorului.

Intrucat informatiile de baza despre consumatori sunt tot mai usor disponibile, brokerii de date urmaresc chiar si mai multe detalii. Pentru 0,26 dolari pe persoana, LeadsPlease.com vinde nume si adrese de email ale persoanelor cu afectiuni precum cancer, diabet si depresie. Informatiile includ si detalii despre medicatia acestora.

LeadsPlease ofera discount-uri celor care cumpara in cantitate mare. Astfel, pretul unui "dosar" scade la 0,14 dolari, daca o persoana cumpara datele a 50.001-100.000 de persoane.

O alta companie, ALC Data, vinde o lista de persoane suferind de anumite boli si clasificate in functie de bonitatea financiara. Printre cumparatorii datelor oferite de ALC se numara asiguratorul Blue Cross Blue Shield, compania telecom Sprint Nextel si compania energetica TXU Energy. ALC urmareste si date despre 80% din nasterile din SUA.

Comisia Federala pentru Comert a SUA si o comisie a Congresului investigheaza activitatea brokerilor de date, pentru a determina cat de multe informatii au acestia si cum le folosesc. In SUA exista putine legi care sa protejeze caracterul privat al datelor unei persoane, noteaza Financial Times.

Industria colectarii de date opereaza sub un set de principii create de companii, care interzic culegerea de informatii despre copii, precum si detalii despre starea sanatatii si situatia financiara. Conform acestora, vanzarea de informatii rezultate din fise medicale si retete este permisa atat timp cat datele de identificare au fost sterse.

LeadsPlease.com si ALC Data au precizat ca unele informatii privind starea de sanatate a pacientilor au fost furnizate chiar de acestia.