Accesarea contului de Facebook s-ar putea face prin scanare facială
Facebook
Facebook testează în prezent o funcţie care le va permite utilizatorilor să-şi probeze identitatea prin scanarea trăsăturilor faciale, scrie News.ro.
La fel ca Face ID, sistemul pe care Apple îl foloseşte pe IPhone X pentru autentificarea posesorului, Facebook ar putea oferi o tehnologie asemănătoare pentru creşterea nivelului de securitate al conturilor utilizatorilor săi.
Mai mulţi utilizatori au postat pe reţelele sociale imagini cu o funcţie a aplicaţiei de Facebook care presupune scanarea feţei pentru autentificare. Chestionaţi pe această temă, reprezentanţii companiei americane au recunoscut că testează în prezent facilitatea în cauză pe un număr limitat de conturi.
Conform celor de la Facebook, scanarea facială va fi folosită pentru confirmarea identităţii celor care şi-au pierdut accesul la propriul cont – fie şi-au uitat datele de logare, fie le-a fost spart contul şi schimbată parola.
Scanarea facială va reprezenta un pas suplimentar de protecţie pus în funcţiune de Facebook. Nu va înlocui alte proceduri de securitate, precum autentificarea în doi paşi cu ajutorul unui cod trimis prin SMS, ci va fi o măsură complementară.
Nu este prima oară când Facebook experimentează cu diverse măsuri de securizare a conturilor. Identificarea prietenilor dintr-o serie de fotografii sau o listă scurtă cu prietenii de încredere sunt alte abordări prin care Facebook a încercat să ajute utilizatorii în recuperarea conturilor, fără a permite persoanelor neautorizate să profite de acestea.
În ceea ce priveşte recunoaşterea facială, Facebook s-a lovit în trecut de reticenţa utilizatorilor şi, mai ales, de legislaţia europeană. Însă, acum, fiind vorba de o măsură de securitate, este posibil ca numărul criticilor să fie mult mai redus.
O funcţie de recunoaştere facială are sens atâta vreme cât numărul dispozitivelor mobile care dispun de tehnologia necesară va creşte rapid după ce Apple a inclus-o pe iPhone X. O tehnologie similară este disponibilă şi pe PC-uri, Microsoft oferind suport în acest sens pe sistemele cu Windows 10.
Mai multe despre:
#Facebook#social media
Pe acelasi subiect: