Imagini cu noul Logan MCV, lansat de Dacia la Geneva. Si, surpriza, un sistem in premiera pe o masina romaneasca
Salonul Auto de la Geneva incepe astazi. 80 de marci lanseaza aproape 100 de masini. Dacia are doua modele noi.
Astazi, la prima ora a Elvetiei, a inceput al 83-lea Salon Auto de la Geneva. Dacia a lansat noul Logan MCV si seria limitata Duster Aventure. Sunt evolutii normale in viata unor modele, mai ales pentru Duster – cel mai modern si “zgomotos” model romanesc din industrie.
La un pret comparabil cu cel al predecesorului sau, noul Logan MCV are 5 locuri, un portbagaj cu un volum de 573 litri, noi motorizari pe benzina (TCe 90) si diesel, putand fi comandata din al doilea trimestru al anului in curs.
Seria limitata Duster Aventure, echipata cu o rampa de proiectoare si un sistem de navigatie Garmin, va fi comercializata in 16 tari din luna aprilie. Anul trecut, Dacia a lansat noile Logan, Sandero si Sandero Stepway.
Tot astazi, la Geneva, in premiera pentru o masina romaneasca, a fost lansat sistemul cruise control care iti permite sa-ti setezi viteza autoturismului pentru ca acesta sa mearga singur.
COMUNICATUL DACIA
DACIA isi continua ofensiva cu noul Logan MCV si prezinta seria limitata Duster Aventure
Dupa Noile Dacia Logan, Sandero si Sandero Stepway, Dacia isi completeaza oferta si prezinta Noul Logan MCV, un break spatios la un pret accesibil, precum si Seria Limitata Duster Aventure, un 4X4 cu personalitate.
Noua Dacia Logan MCV
Lansat in 2006, break-ul Logan MCV a fost achizitionat de peste 380 000 de clienti din peste 40 de tari.
Dupa ce a prezentat cu succes anul trecut, noile Logan, Sandero si Sandero Stepway, Dacia isi completeaza oferta cu Noul Logan MCV.
Asemenea noilor Logan si Sandero, Noul Logan MCV adopta un stil exterior modern, specific modelelor break si un design interior atragator.
Incapator si functional, Noul Logan MCV ofera, datorita dimensiunilor sale, un spatiu interior generos, cu 5 locuri, si un portbagaj cu un volum de 573 litri.
Noua Dacia Logan MCV nu face niciun fel de compromisuri
Modelul propune, pe aproape toate pietele, prestatii superioare pentru un pret comparabil cu cel al predecesorului sau.
Noua Dacia Logan MCV este mai bine echipata si ofera un plus de confort si de siguranta. Printre dotarile disponibile in serie, inca de la primul nivel de echipare, se numara sistemul de control al stabilitatii ESP, directia asistata, airbag-urile laterale (pentru toate pietele unde se comercializeaza motoare Euro5) si bancheta spate rabatabila 1/3-2/3 (in toate tarile de comercializare).
Modern, Noul Logan MCV ofera o gama larga de echipamente: sistemul multimedia MEDIA NAV, limitatorul/regulatorul de viteza, asistenta la parcarea cu spatele si functia Eco mode.
Noile motorizari benzina TCe 90 si Diesel asigura o placere mai mare la condus, dar si un consum redus, precum si emisii de CO2 mai scazute.
Noua Dacia Logan MCV va putea fi comandata incepand din al doilea trimestru 2013.
Seria Limitata Duster Aventure
Aceasta Serie Limitata adopta un look robust si original. Echipat cu o rampa de proiectoare, cu un sistem de navigație Garmin si cu covorase de cauciuc, Duster Aventure ii va atrage pe soferii dornici de escapade in natura.
Stickerele specifice de mari dimensiuni, al caror model este reprodus si pe tapițeria interioara adauga un plus de personalitate noii serii limitate. Duster Aventure este disponibil in doua nuanțe - Blanc Glacier si Noir Nacré.
Aceasta versiune pastreaza toate atributele care au contribuit la succesul modelului Duster - stil, spatiu interior, prestatii specifice unui veritabil 4x4 – adaugandu-i un plus de caracter, in condițiile unui preț accesibil.
Seria Limitata Dacia Duster Aventure va fi comercializata in 16 țari incepand din aprilie 2013.
Cu costurile sale de intretinere scazute si cu garantia de 3 ani / 100 000 km, gama Dacia, recunoscuta pentru fiabilitatea sa, reprezinta mai mult decat oricand oferta ideala pentru conducatorii avizați.
"Cu Noul Logan MCV si Duster Aventure, Dacia continua sa-si afirme strategia si sa surprinda lumea automobilului. Strategia marcii reuneste simplitatea si generozitatea: ambele modele ofera mai multe echipamente si un design foarte reusit, la un pret specific Dacia. Aceasta strategie a fost legitimata pana acum de peste 2 300 000 de clienti.”, a declarat Arnaud Deboeuf, Director al Programului Entry.
NOUA DACIA LOGAN MCV: UN BREAK MODERN SI FUNCTIONAL
O oferta produs complementara
Dacia isi completeaza gama de vehicule cu Noul Logan MCV, un break spațios, versatil si accesibil.
Dupa lansarea modelelor Lodgy – monovolum cu interior modulabil, disponibil cu 5 si 7 locuri – si Dokker – model combi cu 5 locuri, destinat unei utilizari mixte (atat personale cat si profesionale) – Noul Logan MCV isi confirma legitimitatea in universul vehiculelor spatioase si practice propunand o oferta complementara.
Spatios si incapator, acest break cu 5 locuri se adreseaza unor clienți aflați in cautarea unui vehicul cu o capacitate mare de incarcare, confortabil si practic, atat pentru utilizarea cotidiana cat si pentru calatoriile lungi. In plus, noul model este economic la utilizare (un consum de numai 3,8 l/100km ,in cazul motorizarilor Diesel).
Cu un design atragator si cu prestatii avantajoase, Noul Logan MCV completeaza ultima generatie de vehicule Dacia.
Un design robust si atragator
Noul Logan MCV adopta noua identitate stilistica a marcii Dacia, care evoca un sentiment general de robustete si de forta.
Un design exterior generos si dinamic
Noul Logan MCV afiseaza un design exterior dinamic, accentuat de prezenta barelor de pavilion. Modelul beneficiaza de dimensiuni generoase - 4,49 m lungime, cu 430 mm mai mult decat Noul Sandero - si dispune de un portbagaj cu un volum de 573 litri. Aceasta ii permite sa ofere un spatiu interior si o capacitate de incarcare record, precum si posibilitatea de a transporta obiecte de pana la 2,7 m lungime. Calitațile practice ale noului model sunt insoțite de un stil exterior deosebit de atragator.
"Noul Logan MCV castiga in dinamism, in special la nivelul lunetei spate usor inclinate dar si prin atentia acordata liniilor laterale, al caror tratament caracteristic il regasim si in cazul modelelor Lodgy si Duster. Cu acest design, Noul Logan MCV afiseaza o imagine moderna, specifica autoturismelor, fara a sacrifica spatiul interior. Este mult spatiu si asta se vede!”, a spus David Durand, Director Design gama Entry.
Un interior spatios, functional si rational
Calitatea perceputa la nivelul interiorului completeaza impresia de robustete degajata de designul exterior.
O atentie speciala a fost acordata spatiului interior al Noului Logan MCV, astfel incat acesta sa raspunda pe deplin asteptarilor clientilor.
Pozitia de condus este placuta, existand posibilitatea reglarii scaunului soferului si a volanului (in functie de versiune). Nu a fost uitata nici ergonomia. Toate comenzile sunt usor accesibile, ele aflandu-se pe volan sau in imediata apropiere a acestuia.
Interiorul a fost gandit pentru a usura viata la bord. Astfel au fost prevazute numeroase spatii de depozitare, practice si accesibile, totalizand un volum de 16 litri. Printre acestea se numara spatiile de pe portierele fata si spate, buzunarele din spatarele scaunelor sau spatiul de depozitare din partea superioara a plansei de bord. Tableta portbagaj tip infasurator (disponibila in functie de versiune) poate servi, la nevoie, drept suport suplimentar de depozitare.
Bancheta spate rabatabila 1/3-2/3 disponibila in serie, usor de manevrat, ofera o modularitate sporita.
Prestatii superioare, la acelasi pret
Dacia ramane fidela filozofiei sale: noile echipamente, functionale, simplu de utilizat si 100% utile, prezente pe Dacia Lodgy și Dokker precum si pe Noile Logan si Sandero, isi fac aparitia si pe Noul Logan MCV.
- MEDIA NAV, sistemul multimedia complet (in functie de versiune). Usor de utilizat si intuitiv, acesta dispune de un touch screen color de 7 inch (18 cm). Pagina de „Meniu” permite un acces usor la diferitele functii, printre care tehnologia Bluetooth® si sistemul de navigatie, cu afisaj 2D si 3D (Birdview). Aparatele personale pentru ascultarea fisierelor muzicale se conecteaza usor la priza USB sau jack, ambele usor accesibile pe fatada aparatului.
- Dacia Plug&Radio, sistemul multimedia esential, este cealalta optiune pentru clientii Noului Logan MCV. Acest sistem beneficiaza de un ecran integrat pe fatada centrala a plansei de bord, suficient de mare pentru a afisa informatii pe trei randuri. Dacia Plug&Radio cuprinde un radio, CD cu MP3, tehnologie Bluetooth® si prize USB si jack amplasate pe fatada aparatului.
- Limitatorul si regulatorul de viteza (disponibile optional): cele doua functii, precum si selectarea vitezei alese, sunt comandate direct de pe volan.
- Asistenta la parcarea cu spatele (disponibile optional): datorita senzorilor situati in bara spate, soferul este alertat de un semnal sonor in momentul in care masina se apropie de un obstacol.
- Directia asistata, in serie, de la primul nivel de echipare (Euro 5), asigura confort si placere la condus. O gama de motoare reinnoita pentru un si mai bun raport economie/performanta
La fel ca in cazul Noilor Logan si Sandero, Noul Logan MCV este disponibil cu doua motoare pe benzina: motorul 1.2 16v 75, polivalent si economic atat la cumparare cat si la utilizare, si noul motor turbo pe benzina cu trei cilindri TCe 90, simbol al expertizei Grupului Renault in domeniul mecanic. Acest propulsor cantareste cu 15 kg mai putin decat un motor de putere echivalenta. El asigura reprize si acceleratii suple si energice. In plus, noul motor imbina placerea de a conduce cu un consum scazut de combustibil (5 l/ 100 km) si un nivel al emisiilor de CO2 de numai 116 g / km.
Economic și propunand un volum de incarcare record (573 litri), Noul Logan MCV ofera cel mai bun raport consum/volum de incarcare din categoria sa.
Modelul este astfel cea mai buna propunere pentru clientii care au nevoie de o capacitate mare de transport pentru un cost de consum redus.
Oferta de motorizari Diesel este concentrata pe propulsorul 1.5 dCi, disponibil in doua variante de putere 66 kW (90 CP) sau 55 kW (75 CP) in cazul normei Euro5.
Recunoscut pentru fiabilitatea sa, pentru performantele sale si pentru impactul redus asupra mediului, motorul 1.5 dCi, best seller al Grupului Renault, a fost optimizat, oferind reprize si acceleratii mai bune. In ceea ce priveste consumul, acesta se situeaza printre cele mai scazute din segmentul sau (3,8 l/100km) iar impactul asupra mediului este si el diminuat (99g/km).
Dacia continua sa promoveze carburantul GPL ca o alternativa economica la motorina. In unele tari, motorul 1.2 16v 75 este disponibil in versiunea benzina-GPL, care asigura un cost de utilizare mai mic si emisii scazute de CO2 (120 g / km in mod GPL).
Ca si in cazul tuturor vehiculelor pe GPL Dacia, soferul poate opta pentru alimentarea cu benzina sau GPL cu ajutorul unui simple apasari pe un buton. Beneficiind de un pret de achizitie mai mic de 1€ / litru, carburantul GPL este mai competitiv in utilizare decat benzina.
Vanzarile de vehicule echipate cu GPL reprezinta aproape 10% din modelele Dacia fabricate la Pitești, marca afirmandu-si in continuare vointa de a propune tehnologii performante si competitive.
Un consum mai redus cu funcția Eco Mode
Functia Eco Mode (disponibila in functie de motorizare) ii permite soferului in orice moment sa-si optimizeze consumul de carburant.
Odata activata, aceasta functie adapteaza unii parametri de conducere modificand functionarea motorului si confortul termic, in proportii acceptabile pentru sofer si pasageri.
Aceasta functie duce la o economie de carburant precum si la o diminuare a emisiilor de CO2, care pot ajunge pana la 10 % in funcție de stilul de conducere si de conditiile de rulare.
Dacia este mai mult ca oricand o alegere inteligenta. Cu Noua Dacia Logan MCV, raportul economie/performante atinge cote noi, raportul pret/spatiu interior ramane fara egal iar preturile sunt la fel de accesibile.
Siguranta: un element indispensabil
Noul Logan MCV beneficiaza, ca si in cazul Noilor Logan și Sandero, de un nivel de siguranta sporit.
Siguranta activa
Sistemul de control dinamic al traiectoriei (ESP), isi face aparitia in serie inca de la versiunea de intrare in gama, raspunzand astfel reglementarilor europene in vigoare pentru standardul Euro 5. Acest sistem asigura stabilitatea vehiculului in cele mai dificile conditii, cum ar fi evitarea unui obstacol, pierderea aderentei in viraj sau sofatul pe o suprafata alunecoasa.
Asistenta la franarea de urgența (AFU) completeaza sistemul de antiblocare a rotilor, ABS. In cazul franarii de urgenta, AFU acționeaza asupra sistemului hidraulic aplicand o presiune maxima asupra franelor inca de la prima actionare a pedalei de frana, pana la atingerea pragului de declansare a sistemului ABS.
Siguranta pasiva
Pentru a garanta o protecție maxima a tuturor ocupanților, Noul Logan MCV este echipat, inca de la primul nivel, cu airbag-uri frontale pentru sofer si pasager, precum si cu airbag-uri laterale pentru locurile din fata.
In cazul in care centura de siguranta nu este atasata pentru locurile din fata, este declansata o alerta vizuala si sonora. Acest sistem este disponibil, in serie, pe toate versiunile comercializate in Europa.
Scaunele laterale din spate sunt echipate cu puncte de fixare Isofix. Acest sistem usureaza montarea in deplina siguranta a scaunelor pentru copii.
Structura caroseriei integreaza zone consolidate cu deformare programata.
Bara fata si capota sunt concepute – din punct de vedere al formei, rigiditatii si grosimii – sa permita o absorbție cat mai buna a șocurilor, in special pentru protecția pietonilor in cazul unui impact in partea frontala a vehiculului.
DACIA DUSTER AVENTURE, UN 4X4 CU PERSONALITATE
Cu designul sau dinamic si robust, Duster a cucerit deja publicul aflat in cautarea unui SUV solid și seducator. Seria Limitata Duster Aventure merge mai departe pe tendința outdoor, care va atrage soferii dornici de mai multa aventura. La exterior cu elemente de design outdoor
Noua serie limitata Duster Aventure adauga elemente de outdoor care fac diferenta, creand un look absolut original: rampa de proiectoare, scuturi de protectie fata si spate, masca neagra pentru faruri, saget de culoare roșie care semnalizeaza inelele de remorcare si zonele de pozitionare a cricului, aparatoare de noroi pe care este marcat Duster.
Stripping-urile exterioare dau un plus de personalitate vehiculului si amintesc de competițiile auto in cadrul carora Duster s-a remarcat.
Pornind de la versiunea Ambiance, aceasta serie limitata este disponibila in 2 nuante, Blanc Glacier si Noir Nacré.
Calandrul este de un negru stralucitor, la fel carcasele oglinzilor retrovizoare și jantele de oțel de 16 inch. Geamurile fumurii confera sobrietate si protectie impotriva razelor U.V, orbirii, caldurii…
…Si la interior
Spațiul interior și confortul care au contribuit la succesul Duster se regasesc și la seria limitata. Cusaturile de pe tapițerie sunt albe, iar pe scaune sunt motive de tip busola cu inscriptia Duster. Consola centrala, de un negru stralucitor, se asorteaza cu designul exterior iar conturul aeratoarelor, centrul volanului si manerele portierelor – toate pe alb, reamintesc nuantele acestei serii limitate.
Prestatii outdoor
Seria limitata Duster Aventure este disponibila in versiunile 4x2 si 4x4. Modelul este echipat cu GPS Garmin semi-integrat in tabloul de bord. Acest GPS mobil este dotat cu hartile rutiere a 45 de tari europene.
Duster Aventure este echipat cu faruri de ceata și o rampa de proiectoare detasabila pe pavilion care ofera un plus de vizibilitate in orice circumstanta.
CARACTERISTICILE DACIA: GENEROZITATE, FIABILITATE ȘI SIMPLITATE
Dacia a revolutionat lumea auto si a schimbat ordinea stabilita. A cumpara o Dacia inseamna a scapa de griji: fiabilitatea vehiculelor este recunoscuta și exploatarea, accesibila.
Strategia Dacia a fost recompensata in decembrie 2012 cu „Trofeul pentru Strategie” acordat de Automobile Magazine care recunoaște astfel dinamismul marcii și noile modele care au sosit pe piața la tarife la fel de atractive.
Exigenta si expertiza Grupului Renault
Dacia beneficiaza de expertiza Grupului Renault in materie de calitate, folosind procesele și standardele Aliantei Renault-Nissan.
Noua Dacia Logan MCV si Seria Limitata Dacia Duster Aventure vor fi produse la uzina de la Mioveni. Aceasta, asemenea tuturor siturilor industriale ale Grupului, aplica Sistemul de Producție Renault (SPR), raspunzand unei exigente majore: fabricarea unui produs de calitate.
Dacia beneficiaza si de fiabilitatea testata a motoarelor Aliantei. De exemplu, motorul de 1.5 dCi, motorul cel mai vandut al Aliantei (1,2 milioane in 2011), echipeaza vehiculele Dacia.
Vehicule fiabile in timp
Asemenea vehiculelor Renault, masinile Dacia sunt testate in conditii extreme. Pe langa testele clasice „de laborator”, Grupul Renault isi supune modelele noi la teste extreme in conditii reale pentru a verifica maniera in care acestea rezista in timp: de exemplu pentru Lodgy s-au facut 1,9 milioane de kilometri de teste.
Dacia este in topul celor mai fiabile marci din 2012 (conform sondajului facut de Asociatia consumatorilor din 5 țari europene: Franța, Spania, Portugalia, Belgia si Italia).
Rezultate de calitate dovedite
Dacia are rezultate de calitate remarcabile, castigand astfel increderea clientilor.
Conform datelor din 2012 ale ADAC – organismul de referința din Europa – calitatea vehiculelor Dacia este intr-o continua evolutie in ultimii 3 ani.
Calitatea din service-uri nu este mai prejos: cu 3 premii „Surubelnița de aur”, Dacia are cel mai bun rezultat obținut vreodata de o marca auto vreme de 25 de ani pentru serviciile post-vanzare (sondaj facut de revista Autobild, titlu de referința in presa auto din Germania – iulie 2011).
Exploatare fara griji
Garantia constructorului de 3 ani/100 000 km este valabila pentru toate modelele din gama. Asigura primirea in oricare dintre service-urile din retea si reparatii la cel mai inalt nivel de expertiza cu piese de origine.
"Cu 360.000 de unitați vandute in 2012, Dacia este o marca de cucerire care isi continua ofensiva cu Noul Logan MCV. Este, in prezent, cea mai tanara gama din Europa. In 2012 cota sa de piata a crescut in cele 40 de tari in care se comercializeaza, astfel ca s-au vandut cu 17.000 de unitati mai mult decat in 2011. In 2013 marca iși va continua dezvoltarea odata cu intrarea pe piete noi, precum Marea Britanie și Irlanda.”, a declarat Rafael Treguer, Director Dezvoltare Marca Dacia.
In ordine alfabetica, Audi vine cu niste versiuni suprapotente (Q3 RS, RS6 Avant si S3 Sportback).
Concurentii directi, BMW si Mercedes, au noul 3 GT, posibil Seria 4 (Vs. Mercedes CLA), Clasa A 45AMG si C63 AMG.
C3 facelift este probabil singurul model important Citroen pentru Romania, iar Corvette Stingray Convertible este sigur unul dintre cele mai neimportante pentru noi chiar daca are sanse mari sa fie No.1 la Geneva.
Hyundai i10, Nissan Note, Renault Captur si Skoda Octavia III sunt cele mai importante modele de volum pentru Europa.
Una dintre premierele soc este masina care consuma sub 1 l / 100 km (0.9 oficial). Este un semiconcept, dar un pas in fata pentru Volkswagen – care a tinut proiectul in faza de concept de aproape 10 ani. XL1 este o masina cu doua locuri si cu o motorizare hybrid (diesel 0.9 litri+motor electric si cutie automata cu 7 trepte si dublu ambreiaj).
Ferrari, Lamborghini, Alfa Romeo, Rolls Royce si Bentley incearca sa incheie si 2013 pe crestere cu noile supercar-uri 150, Veneno, 4C, Wraith si Flying Spur. In afara de modelele de serie, producatorii aduc si concepte care anunta solutiile pentru modele consumate sau noi masini in gama. Aici, cele mai importante lansari sunt Kia Provo, Rinspeed Micromax, Opel Adam Rocks, Alfa Romeo Gloria si Land Rover Electric.