Proprietarii marilor centre comerciale solicită Guvernului reluarea activităţii. CBRE: Închiderea magazinelor a afectat 90.000 de angajați și a generat pierderi de 750 de mil. euro
Mall, magazin, retail, comert
Compania de consultanţă imobiliară CBRE a transmis Guvernului o scrisoare prin care solicită reluarea activităţilor de comercializare desfăşurate şi în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni, a anunțat compania.
Scrisoarea a fost semnată de nouă proprietari de centre comerciale din Bucureşti şi din 24 de oraşe regionale, care deţin în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 chiriaşi.
Proiectul de lege elaborat de Guvern privind măsurile luate pe durata stării de alertă prevede doar deschiderea centrelor comerciale de mici dimensiuni, cu suprafeţe de sub 15.000 de metri pătraţi.
"CBRE şi proprietarii de centre comerciale care au semnat scrisoarea adresată Guvernului României solicită analizarea şi dispunerea cât mai curând posibil a reluării activităţilor de comercializare desfăşurate şi în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni, unde activităţile sunt preponderent suspendate de aproape două luni şi există riscul major ca această situaţie să atragă o criză economică prelungită", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, măsurile de suspendare a activităţilor de comercializare din cadrul centrelor comerciale afectează aproximativ 3,7 milioane de metri pătraţi de spaţiu construit din România, potrivit estimărilor CBRE.
"Numai la nivelul încasărilor, aceste măsuri au atras deja pierderi de aproximativ 750 de milioane de euro pentru operatorii economici afectaţi. Pe plan social, estimăm că aproximativ 89.000 de angajaţi sunt afectaţi direct sau indirect având contractele de muncă suspendate. Numărul total al persoanelor afectate este însă mult mai mare având în vedere că au fost impactate toate celelalte activităţi aferente operaţiunilor comercianţilor afectaţi, de la producţie, distribuţie, operaţiuni auxiliare, furnizori, contractori, finanţatori etc", a explicat Luiza Moraru, Head of Property Management, CEE, CBRE.
Reprezentanţii CBRE şi ai celor opt proprietari de centre comerciale care au semnat scrisoarea deschisă adresată Guvernului României atrag atenţia că există un risc real ca unele afaceri să nu se mai poată redresa financiar ca urmare a acestei situaţii, ceea ce va atrage consecinţa ca un mare număr de oameni vor fi în cele din urmă concediaţi.
Sănătatea clienţilor este prioritară pentru toate părţile implicate şi proprietarii de centre sunt deschişi să colaboreze activ cu autorităţile pentru a identifica împreună soluţii adecvate de prevenţie, arătându-se pregătiţi să implementeze aceste măsuri cu deplin profesionalism, astfel încât spaţiile vor răspunde tuturor cerinţelor din punct de vedere sanitar.
"În cursul ultimelor săptămâni, celelalte ţări din Centrul şi Estul Europei, cu rate de infecţie similare sau chiar mai mari, precum Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Slovacia, au dispus deja reluarea activităţilor de comercializare din cadrul centrelor comerciale. Credem că este foarte important ca şi România să dea un semnal pozitiv şi optimist investitorilor externi în acest sens", a completat Luiza Moraru.
CBRE menţionează că pe toată această perioadă, proprietarii centrelor comerciale au depus eforturi extinse şi au implementat măsuri active de prevenire şi limitare a răspândirii Covid-19 dispunând măsuri precum dezinfecţii suplimentare, măsuri de conştientizare a riscurilor, distanţare socială, punere la dispoziţie de dezinfectanţi, creşterea aportului de aer proaspăt în clădiri, nebulizarea instalaţiilor de climatizare etc.
Totodată, CBRE subliniază că impactul reluării activităţilor desfăşurate în cadrul centrelor comerciale nu va putea fi, în niciun caz, unul imediat. "Va mai fi nevoie de o bună perioadă de timp până când activităţile îşi vor intra în normalitate. Prin urmare, cu cât se va întârzia mai mult reluarea acestor activităţi de comercializare cu atât impactul economic şi social menţionat se va acutiza cu posibile consecinţe iremediabile", se menţionează în comunicat.
Scrisoarea deschisă adresată Guvernului României a fost iniţiată de CBRE şi semnată de companiile Arena City Center, Băneasa Development, Ceetrus Romania, CPI, Immofinanz România, Iulius Grup, NEPI Rockcastle, ParkLake Shopping Center şi Veranda Asset Management, care deţin în România în total un număr de 52 proiecte cu peste 4.600 de magazine.
Grupul CBRE, Inc. are peste 100.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii) şi deserveşte proprietari şi chiriaşi prin intermediul celor peste 530 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. În România, CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare şi coordonare de tranzacţii şi management de proiecte, servicii de design and build, managementul proprietăţii, administrarea investiţiilor, evaluare, închiriere de proprietăţi, consultanţă strategică, vânzări de proprietăţi, servicii ipotecare şi servicii de dezvoltare.
Pe acelasi subiect: