Primul Black Friday în pandemie: cumpărăturile online vor exploda. Noi categorii de produse se vor vinde masiv ca urmare a schimbării stilului de viață impus de Covid
Black Friday
Anul 2020 a schimbat regulile pentru toată lumea, iar primul Black Friday care are loc în pandemie va veni cu multe noutăți atât pentru retaileri, cât și pentru consumatori.
Compania de tehnologie 2Performant, care operează cea mai mare platformă de marketing afiliat din România și este direct conectată la industria comerțului online, preconizează că Black Friday 2020 va însemna, în primul rând, un număr semnificativ mai mare de cumpărători online, pe fondul scăderii vizitelor în magazinele offline, dar și categorii noi de produse care vor înregistra vânzări în creștere, ca urmare a schimbărilor din stilul de viață impus de era Covid.
După o creștere absolut spectaculoasă înregistrată de comerțul online în perioadă stării de urgență, comparabilă cu un salt în viitor, Black Friday, care reprezintă în mod uzual un vârf al vânzărilor anuale pentru retaileri, este așteptat să aducă în noiembrie 2020 creșteri importante, dar diferite.
”Pandemia ne-a adus și părinții și chiar bunicii în online, astfel că pentru un număr semnificativ de consumatori acesta va fi primul lor Black Friday online. Este o mare oportunitate pentru branduri să-i atragă în magazinele lor și o provocare să-i educe și să-i loializeze pentru viitor. În al doilea rând, Black Friday 2020 aduce consumatori cu nevoi noi, generate de modul de viață actual marcat de lucrul de acasă, școala online și, în general, creșterea semnificativă a timpului petrecut în interiorul propriei case. Ca urmare, ne așteptăm ca luna noiembrie, care istoric s-a dovedit a fi cea mai bună pentru comerțul electronic, să ducă la conversii în creștere”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.
Marii retaileri au început deja pregătirile pentru Black Friday 2020, iar acestea includ și campaniile de promovare online menite să atragă cât mai mulți cumpărători, mai ales că pe fondul accelerării digitalizării clienții sunt mult mai deschiși, iar oportunitățile pentru magazine de a-i atrage sunt mult mai mari. Randamentul oferit de promovarea prin afiliere pe platforma 2Performant.com este probabil cel mai bun pentru magazinele online: în ultimele 3 luni, fiecare 1 euro investit de brandurile din platformă a generat vânzări în valoare de 15,35 euro.
Retailerii se așteaptă ca Black Friday 2020 să aducă creșteri în sectoarele unde au existat deja creșteri în pandemie, în ultimele opt luni românii fiind interesați să cumpere în special produse pentru casă, îngrijire personală, sport sau alimente, în condițiile în care stilul de viață s-a schimbat. Astfel, conform datelor din platforma 2Performant.com, produsele din aceste segmente au înregistrat creșteri spectaculoase în intervalul 11 martie - 31 octombrie: alimente și hypermarket (657%), sport (402% creștere), beauty (171%), îngrijire personală și sănătate (155%), jucării și articole pentru copii (153%), flori și cadouri (83%).
Vivre, unul dintre cei mai mari jucători care derulează campanii de marketing afiliat prin intermediul platformei 2Performant.com, estimează că anul acesta Black Friday va aduce un record în ceea ce privește vânzările.
SportVision, lider în vânzările de încălțăminte, îmbrăcăminte și echipamente sportive din regiunea Balcanilor, este pregătit și anul acesta să își crească vânzările în perioada Black Friday și anunță campanii interesante pentru cei care îi promovează produsele prin intermediul platformei de marketing afiliat 2Performant.com.
Cărți la reducere, jucării și cadouri, toate se luptă pentru atenția cumpărătorului. Titluri variate, numai bune de citit în zilele reci de iarnă, prețuri atrăgătoare, jucării educative sau cadouri pentru orice membru al familiei și prieteni, toate acestea se regăsesc în ofertele de Black Friday cu care retailerii speră să-i convingă pe clienții. Marii jucători de pe piața de carte sunt deja pregătiți să pluseze în online și mizează pe evadarea cititorilor într-o oază de liniște cu ajutorul cărților la promoție.
Și pentru Bestkids.ro, magazin online cu articole pentru copii, așteptările legate de acest Black Friday sunt de vânzări mai mari cu până la 10 ori față de o zi obișnuită.
Tot pe scăderea interesului cumpărătorilor pentru magazinele offline mizează și cei de la Watchshop.ro, care deja au pregătit campanii dedicate în online, cu reduceri de până la 90% sau challenge-uri prin care se pot câștiga vouchere cu extra discount.
Conform unui sondaj realizat anul trecut de 2Performant, 25% dintre afiliați încep pregătirile de Black Friday cu mai mult de o lună înainte, iar 57% dau startul cu 2-4 săptămâni înainte de marele eveniment. Anul acesta, 677 de afiliați noi activi s-au înregistrat în platforma 2Performant.com, adică și-au făcut cont și au generat cel puțin un comision.
Anul trecut în perioada Black Friday (14-17 noiembrie 2019), peste 41.000 de vânzări au fost generate prin intermediul platformei de marketing afiliat 2Performant.com, în valoare de peste 2,5 milioane de euro. Categoriile cu cele mai mari vânzări înregistrate anul trecut de Black Friday au fost IT & C, modă, cărți, filme și muzică.
2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă și operează 2Performant.com - platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing. Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliați și influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat și influencer marketing. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar aproximativ 5 milioane de clickuri pentru clienții din portofoliu.
Pe acelasi subiect: