Kaufland a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 2,13 mld. euro in Romania. Retailerul a investit peste 110 milioane euro in extinderea retelei
Kaufland
Grupul german Kaufland, liderul pietei locale de retail, a obtinut in Romania o cifra de afaceri de 9,69 miliarde lei (2,13 miliarde euro) in 2016, a anuntat luni compania, fara a preciza care a fost evolutia fata de anul precedent, scrie News.ro.
Kaufland a intrat pe piata din Romania din anul 2005, iar in prezent a ajuns la o retea de 115 hipermarket-uri in Romania, fiind de departe retailerul cu cele mai mari venituri si cu cei mai multi salariati.
In cursul anului 2016, compania a investit peste 110 milioane euro in modernizarea si extinderea retelei.
Kaufland avea anul trecut in medie 14.070 de angajati in Romania, cu 6% mai mult in comparatie cu media anului 2015, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din tara.
Ca si celelalte retele de retail cu multi angajati, Kaufland Romania se confrunta tot mai mult cu criza de forta de munca din Romania, astfel ca a majorat anul trecut salariul minim al lucratorilor comerciali la 2.000 lei brut, cu tot cu tichete de masa, ceea ce reprezinta cu 60% peste salariul minim in Romania.
Salariul mediu brut al unui lucrator comercial in companie este in prezent 2.164 lei brut, la care se adauga si tichetele de masa.
Principalii competitori ai Kaufland in Romania sunt retelele Carrefour, Auchan si Lidl.
Pe acelasi subiect: