INS: Rata anuală a inflației a scăzut ușor în septembrie, la 5,03%
Piata, retail, inflatie, legume si fructe
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie a scăzut uşor la 5,03%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,55%, cele alimentare cu 4,44%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,54%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%.
"Preţurile de consum în luna septembrie 2018 comparativ cu luna septembrie 2017 au crescut cu 5,0%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (octombrie 2017 - septembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2016 - septembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,8%", potrivit INS.
Rata medie lunară a inflaţiei în primele nouă luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.
La începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.
Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.
Cartofii și biletele de avion, în topul scumpirilor
Cartofii, legumele, conservele de legume, citricele şi fructele meridionale s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii septembrie faţă de august, dar şi faţă de finalul anului trecut, în creştere fiind şi preţul combustibililor, tarifele pentru gaze naturale, servicii poştale şi transport aerian.
Astfel, preţul cartofilor a înregistrat o creştere cu 19,16% în septembrie faţă de august şi cu 22,41% faţă de decembrie 2017, în timp ce legumele şi conservele de legume s-au scumpit cu 6,48%, respectiv cu 13,67%. Preţul citricelor şi al fructelor meridionale s-a majorat cu 3,97% faţă de luna precedentă şi cu 14,29% faţă de finalul anului trecut.
La polul opus, fructele proaspete s-au ieftinit cel mai mult în septembrie, respectiv cu 5,93% faţă de luna august şi cu 7,6% faţă de decembrie 2017. Preţul ouălor a înregistrat un recul faţă de finalul anului trecut, cu peste 26%, dar a crescut uşor cu 1,1% comparativ cu luna precedentă.
În cazul preţurilor nealimentare, cele mai importante majorări de preţuri au fost consemnate în septembrie, faţă de decembrie 2017, la gazele naturale (+16,61%), combustibili (+6,76%) şi tutun şi ţigări (+5,56%). Faţă de luna august creşterile de preţuri au fost nesemnificative, sub 1%, la aproape toate produsele din această categorie. Combustibilii sunt singurii care au consemnat o majorare a preţurilor cu 1,08%.
Conform datelor centralizate de INS, pe segmentul serviciilor, în septembrie, comparativ cu decembrie 2017, cel mai mult s-au majorat serviciile poştale, cu 21,54%, tarifele pentru transportul aerian (+17,63%) şi cele de igienă şi cosmetică (4,09%), în timp ce faţă de august 2018 creşterile sunt sub 1%.
România a avut în august, pentru a şaptea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, după o rată anuală a inflaţiei de 4,3% înregistrată în iulie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Pe acelasi subiect: