In aceasta toamna, retailerul mai are programate doua deschideri de magazine, in Sun Plaza din Bucuresti si in Maritimo Center din Constanta. H&M a deschis, din luna martie pana in prezent, cinci magazine in Bucuresti si unul in Brasov.

Reteaua Iulius Mall, care cuprinde patru centre comerciale, celelalte doua la Iasi si Suceava, este dezvoltata de omul de afaceri iesean Iulian Dascalu.

Grupul H&M are peste 2.300 de magazine in 40 de piete, inclusiv magazine deschise in sistem de franciza.

Magazinelor din Cluj si Timisoara le vor urma, in noiembrie, cele din Bucuresti, din Sun Plaza Shopping Center, si Constanta, din centrul comercial Maritimo Shopping Center. Astfel, retailerul suedez a inchiriat 1.600 de metri patrati in centrul comercial Sun Plaza. Magazinul se va intinde pe doua etaje. "Odata cu deschiderea noilor magazine, ne vom mari si echipa, urmand sa mai angajam pana la finele anului in jur de 100 de oameni", a spus recent Carlos Duarte, directorul de tara al H&M in Romania.

New Look intra pe piata locala

Retailerul britanic de imbracaminte New Look va investi aproximativ zece milioane de euro in Romania, in urmatorii 5-8 ani, pentru deschiderea a 20 de magazine, din care patru sunt programate pentru acest an. "Investitia medie intr-un magazin este de circa 500.000 de euro, iar pe o perioada de 5-8 ani, ne propunem deschiderea a 20 de magazine in Bucuresti si in alte orase din Romania. Ne uitam de patru ani la piata romaneasca si consideram ca acum este cel mai oportun moment pentru noi sa deschidem primul magazin", a declarat Nigel Darwin, managing director international al retailerului britanic, citat de Mediafax.

New Look este reprezentata in Romania de Genco Trade, parte a holdingului grec Fourlis Group, care dezvolta pe plan local si franciza Intersport. Grupul detine franciza IKEA in Grecia, Cipru si Bulgaria si opereaza in cinci tari 68 de magazine Intersport, dintre care 16 in Romania.
 
Grupul a avut anul trecut vanzari de 638,1 milioane euro si un profit net de 15,1 milioane euro.
 
Fourlis a anuntat in luna mai ca a incheiat un parteneriat cu New Look privind drepturile de franciza atat pentru Romania, cat si pentru Bulgaria, tara in care vrea sa deschida cinci magazine in urmatorii 5-8 ani.Ci

Citeste si

Alpha Bank si Eurobank au fuzionat, iar actiunile celor doua banci au crescut cu 30%. Ce se intampla in Romania