Burger King anunță oficial data deschiderii primului restaurant din România. Ce salarii primesc angajații
Burger King, fast-food
Lanțul de fast-food Burger King se întoarce în România la sfârșitul lunii septembrie, când deschide primul restaurant în București.
AmRest, compania care operează restaurantele Burger King în Europa Centrală și de Est, a anunșat că deschide primul restaurant din România la sfârșitul lunii septembrie, urmând ca lanțul să se dezvolte și cu alte restaurante.
Planul Burger King în România este să recruteze în perioada următoare o echipă de aproximativ 100 de angajați. Oferta salarială pentru lucrătorii din restaurante (Crew Members) pornește de la 1.750 lei net (2.950 lei brut).
În ceea ce privește managerii, în funcție de pozițiile disponibile, compania oferă un salariu ce variază între 2.500-3.800 lei net (4.250 – 6.500 lei brut). Toți angajații Burger King vor primi și alte beneficii, între care tichete de masă, servicii medicale și bonusuri.
Designul modern al restaurantului Burger King va aduce o experiență unică pentru clienți, cu un sistem de operare digitalizat care ușurează toate operațiunile din bucătărie, precum și procesul de servire a clienților.
„Suntem încântați de deschiderea primului nostru restaurant Burger King în România. Economia în creștere a țării oferă multe potențiale și oportunități. Planurile noastre de dezvoltare pe termen lung pentru România sunt ambițioase și ne-am angajat să devenim un angajator de încredere și un partener pentru clienții și furnizorii noștri”, a declarat Alan Laughlin, președintele Burger King AmRest.
AmRest Holdings, operator al mai multor de restaurante în sistem de franciză în Europa, are un portofoliu de zece mărci în 25 de țări. AmRest operează în franciză mărci precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, dar și mărcile proprii Sushi Shop, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB și brandul virtual Pokai.
În România, AmRest operează lanțul de cafenele Starbucks și, începând din acest an, lanțul Burger King.
Fondat în 1954, Burger King este al doilea cel mai mare lanț de fast-food din lume, cu mai mult de 11 milioane de clienți zilnic în restaurantele din toată lumea.
Lanțul de fast-food Burger King a intrat prima dată pe piața din România în 2008, în sistem de franciză. În 2012, compania Atlantic Restaurant System, operatorul francizei locale, a intrat în insolvență și a închis toate restaurantele. În prezent, un singur restauranat sub brandul Burger King mai funcționează pe piața locală, respectiv cel de pe Aeroportul Otopeni, administrat de compania Alpha Rocas.
Pe acelasi subiect: