Parlamentarul roman a lucrat in plen, in cinci luni, mai putin decat salariatul obisnuit intr-o luna
Parlamentarul roman a muncit in plen, in toate cele cinci luni ale sesiunii proaspat incheiate, mult mai putin decat lucreaza, intr-o singura luna, un salariat cu program standard de opt ore. Pe de alta parte, doar 30% din legile adoptate au fost initiative parlamentare, restul venind de la Guvern.
Un salariat cu program standard de opt ore, care lucreaza, in medie, 22 de zile in fiecare luna, totalizeaza circa 176 de ore la serviciu lunar.
Senatorii au cumulat, in cele 36 de sedințe de plen din februarie pana in iunie, inclusiv in sesiunea extraordinara din iulie, aproape 104 ore de lucru, in care au dezbatut si votat proiecte de legi, Ordonante ori au sustinut declaratii politice. In cazul deputatilor, este vorba de 35 de sedinte de plen, care reprezinta in total aproape 94 de ore.
Pe de alta parte, la sedintele de plen ale Senatului si ale Camerei se adauga cele opt de plen comun ale celor doua Camere ale Parlamentului. Senatorii si deputatii au avut cate doua zile de plen pe saptamana in sesiunea proaspat incheiat, luni si marti. La acestea se adauga timpul petrecut in sedintele Comisiilor parlamentare de specialitate, de obicei tot lunea si martea, inainte sau dupa plen, insa uneori si in zilele de miercuri.
Cu toate acestea, majoritatea parlamentarilor parasesc Capitala inca de miercuri pentru a se deplasa in teritoriu. Aici, alesii ar trebui sa aiba activitate in circumscriptiile electorale, pentru a-si consulta alegatorii. Cu toate acestea, presa a relatat, in numeroase randuri, ca birourile parlamentarilor din teritoriu sunt fie de negasit, fie nu sunt deschise pentru audiente. P
e de alta parte, in aceasta sesiune activitatea parlamentara a fost suspendata timp de o luna de zile pe perioada campaniei pentru europarlamentare. Chiar si in afara acestei perioade, prezenta parlamentarilor la sedintele s-a dovedit in nenumarate randuri greu de intrunit.