Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, desemnat candidatul PLUS la Primăria Capitalei
Vlad Voiculescu
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost desemnat candidatul PLUS la Primăria Municipiului Bucureşti.
Vlad Voiculescu a obţinut 96,30% din voturile exprimate în filialele PLUS Bucureşti, precizează un comunicat al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate.
El a anunţat că va candida pentru Primăria Capitalei după ce va obţine susţinerea celor două partide din Alianţa 2020 USR PLUS.
"Câştigăm împreună sau pierdem separat. Îmi doresc un oraş şi o ţară cu mai mult respect şi mai puţină ţâfnă. Mai puţini nervi şi mai mult împreună. Mai puţine discuţii sterile şi mai multă construcţie. Lumea se schimbă în jurul nostru. Ţinuţi în loc de încercările unor hoţi prinşi la furat de a scăpa de justiţie, pierdem oportunitate după oportunitate. Oraşul este ros în fiecare zi de corupţia, nepăsarea şi neputinţa celor ajunşi în funcţii de conducere", a declarat Vlad Voiculescu, citat în comunicat.
El spune că infrastructura, educaţia, sănătatea, termoficarea şi prea multe clădiri din Bucureşti sunt "la limita colapsului, parcă ţinute de o sârmă".
"Probabil cel mai bun exemplu este acesta: ştim cum stăm, ştim că un cutremur va veni şi totuşi principalul centru de transfuzii al Bucureştiului este într-o clădire cu risc seismic. Acesta este nivelul iresponsabilităţii administraţiei bucureştene. Hemoragia cea mai gravă a Bucureştiului şi a României este însă aceea de oameni. Oameni buni, oameni talentaţi, oameni muncitori care nu îşi mai construiesc aici viitorul. Locuitorii Bucureştiului vor altceva. Acum. Mai bine de 40% dintre ei au spus asta foarte clar la alegerile din mai, acordând încrederea Alianţei 2020 USR PLUS, spunând prin vot că este nevoie de altceva", a mai afirmat Vlad Voiculescu.
Fostul ministru se declară pentru "oameni noi în politică şi administraţie". "Mandatul de ministru al Sănătăţii mi-a arătat că se poate şi în sectorul public. Repede. Bine. Fără compromisuri. Cred în comunitate şi în empatie, iar cei peste 10 ani de proiecte de comunitate mi-au arătat cu vârf şi îndesat că se poate. Se poate, atunci când oameni pasionaţi, cinstiţi şi responsabili decid să nu mai stea deoparte. Se poate, atunci când oamenii au încredere unii în alţii şi un scop mai mare decât ei înşişi", a adăugat Voiculescu.
"Proiectul meu este Bucureşti. Cred că în 10 ani putem face din Bucureşti capitala cu cea mai bună calitate a vieţii din estul Europei. Un oraş în care să vrei să îţi construieşti destinul, oraşul în care românii îşi pot atinge potenţialul. Pentru ei, pentru familiile lor şi pentru România. Vreau să pun umărul la toate astea. Când am plecat de la Ministerul Sănătăţii am spus că nu mă voi întoarce vreodată în vreo funcţie publică fără un plan şi fără o armată", subliniază el.
Conform comunicatului citat, în ultima săptămână, filialele de sector ale PLUS Bucureşti, însumând 3.184 de membri, şi-au ales conducerile şi candidatul la Primăria Generală prin votul democratic al tuturor membrilor cu drept de vot din Bucureşti.
Cei şase preşedinţi ai filialelor PLUS de sector sunt: Diana Buzoianu - sector 1, Silviu Şerban - sector 2, Lucian Judele - sector 3, Simona Spătaru - sector 4, Iustin Roşca - sector 5 şi Alin Stoica - sector 6.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS