Fondul de rezervă al României e complet gol. Orban: “S-au cumpărat mașini în draci”
Premierul şi ministrul de Finanţe au verificat visteria ţării şi spun că situaţia nu arată bine. S-au făcut cheltuieli, după cum spune Ludovic Orban - ”în draci”, aşa că fondul de rezervă este gol.
În privinţa bugetului, oficialii au anunţat că au demarat o analiză pentru a vedea dacă vechea conducere, a falsificat datele prezentate public. Alţi patru miniştri s-au instalat miercuri oficial: la Finanţe, Economie, Transporturi şi Agricultură.
Managerul bugetului de peste 260 de miliarde de lei al României este ministerul Finanţelor. Premierul şi ministrul Finanţelor spun că sunt îngrijoraţi de ce au găsit în buget.
Ludovic Orban: “Am văzut că pe structura bugetului 36% sunt cheltuieli materiale şi servicii. S-au cumpărat maşini în draci. Fondul de rezervă al Guvernului e golit complet - fostul premier a alocat bani din fondul de rezervă în draci fără niciun fel de criteriu şi bază legală”.
Au fost imediat sistate sute de concursuri de angajare în sistemul bugetar, demarate de curând, a anunţat ministrul finanţelor. Toate cheltuielile şi achiziţiile în derulare au fost oprite şi vor fi analizate.
Florin Cîțu, ministrul Finanţelor: “Situaţia confirmă cele mai mari temeri ale noastre pe care le-am exprimat în ultimii doi ani de zile. Mai avem şi analiza pe falsificarea de date pe care o vom prezenta săptămâna viitoare.”
Premierul a anunţat că preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, va fi dat afară. Instituţia aflată în subordinea premierului administra inclusiv contracte pentru autostrăzi, dar şi programe de investiţii sau ajutoare de stat
Ludovic Orban: “Domnul Ghizdeanu ştiţi că există un banc.. Un politician l-a întrebat pe domnul Ghizdeanu cât o să fie creşterea economică? Cât doriţi dumneavoastră. În cursul zilei de astăzi voi semna demitera domniei sale”.
Ion Ghizdeanu, preşedintele CNSP: “Bancuri pot să iasă, înseamnă că eşti o persoană importantă. Nu e momentul să dăm replici la nimic, sănătate”.
Ludovic Orban participă şi joi la o nouă rundă de preluări la ministere. Săptămâna viitoare fiecare ministru va prezenta o analiza detaliată a situaţiei din instituţie.
Pe acelasi subiect: