Dragnea îi aruncă pe Firea și Tăriceanu în lupta pentru prezidențiale: "N-am spus niciodată că vreau să candidez, deși mi-au cerut-o oamenii"
Gabriela Firea, Liviu Dragnea
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în cadrul coaliţiei trebuie făcută curând o analiză în privinţa unui candidat la prezidenţiale între Gabriela Firea şi Călin Popescu-Tăriceanu.
"În legătură cu anunţul pe care am spus că o să-l fac în seara asta pe unii o să-i dezamăgesc, pe unii nu, probabil. Eu nu am spus niciodată că eu vreau să candidez la funcţia de preşedinte al României, mi-au cerut-o mulţi oameni, din miile, zecile de mii cu care m-am întâlnit în ţară şi mulţi colegi, în ultimele două luni de zile. Ceea ce vreau să spun - şi nici nu puteam să facă un astfel de anunţ în seara asta, în condiţiile în care, cu totul întâmplător, la mine termenele sunt programate în funcţie de evenimentele politice - eu cred că PSD-ul foarte curând trebuie să-şi desemneze un potenţial candidat, am înţeles că ALDE îl susţine pe domnul Tăriceanu şi foarte curând trebuie să facă această analiză care dintre cei doi candidaţi de la PSD şi de la ALDE au cele mai mari şanse să scape România de acest om care este acum la Cotroceni. Din partea partidului nu hotărăsc eu, sper să particip la şedinţa CEx-ului când se va hotărî asta, nu am vorbit cu persoana respectivă, dar cred că analiza trebuie făcută între Gabriela Firea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Nu ştiu dacă Gabi mai vrea după situaţia prin care a trecut", a precizat Liviu Dragnea, duminică seară, la sediul PSD.
Pe acelasi subiect: